Trei voturi nu au fost suficiente pentru a promova în primă lectură bugetul municipiului Chişinău pentru anul 2008. După ce aleşii locali şi-au făcut publică opţiunea, preşedintele Consiliului municipal Chişinău (CMC) s-a arătat încrezător că proiectul va trece într-o altă şedinţă. „Îl vom vota data viitoare, cu sau fără susţinerea celor din opoziţie”, a menţionat din prezidiu Mihai Ghimpu. Pentru susţinerea bugetului au votat 23 de consilieri – reprezentanţii fracţiunii liberale (11 la număr), ai fracţiunii social-democrate (5), şase consilieri ai Alianţei „Moldova Noastră” şi un consilieri liberal democrat. Fracţiunea PCRM a votat împotrivă. Doi reprezentanţi ai Partidului Umanist, consilierul ales pe listele Partidului Naţional Liberal, Mihai Severovan, şi reprezentantul Mişcării social-politice „Ravnopravie”, Valerii Klimenco s-au abţinut. Votul social-democraţilor a fost unul condiţionat. Liderul formaţiunii, Eduard Muşuc a formulat mai multe propuneri, implicit de majorare a capitolului venituri prin includerea, în lectura a doua, a unor proiecte investiţionale, dar şi alocarea de ajutoare suplimentare păturilor nevoiaşe şi sporirea alocaţiilor pentru reparaţia fondului locativ. Dacă de propuneri nu se va ţine cont, social-democraţii nu vor vota bugetul în lectură definitivă, a menţionat Muşuc. Valerii Climenco a calificat bugetul propus ca fiind unul al stagnării. Potrivit sursei citate, în situaţia creată, când veniturile planificate acoperă mai puţin de jumătate din necesităţile reale ale municipiului, singura soluţie viabilă este ca primarul capitalei şi preşedintele CMC să se adreseze puterii centrale cu solicitarea să fie majorate cotele defalcărilor la bugetul municipal de la unele impozite şi taxe acumulate la Chişinău, cum sunt taxa pe valoare adăugată, taxa pentru folosirea drumurilor. „Este dreptul nostru legitim şi sunt banii pe care îi muncesc orăşenii”, a menţionat Climenco. Aceeaşi opinie a fost împărtăşită şi de către alţi consilieri. Potrivit şefului interimar al Direcţiei generale finanţe, Valentina Văzdăuţan, veniturile incluse în bugetul pentru anul viitor în sumă de 1,344 mlrd lei sunt planificate să fie acumulate în proporţie de 80,6% din contul veniturilor municipalităţii (1,08 mlrd). Defalcările din veniturile generale de stat vor constitui 157,7 mln lei (11,7%), iar transferurile de la bugetul de stat – 102,9 mln lei. În acelaşi timp, pentru municipiul Bălţi sunt prevăzute transferuri de la bugetul de stat în sumă de 129 mln lei. În bugetul de stat sunt incluse venituri din contul taxelor acumulate la Chişinău în sumă de circa 3,6 mlrd lei, a precizat Valentina Văzdăuţan. Reprezentanţii PCRM au criticat faptul că cei mai mulţi dintre consilieri insistă să stea cu mâna întinsă la Guvern, în loc să fie căutate mijloace la nivel local pentru acoperirea deficitului bugetar şi promovarea proiectelor investiţionale. Comuniştii au criticat proiectul şi au învinuit funcţionarii Primăriei de incompetenţă. În replică, preşedintele CMC, Mihai Chimpu, a menţionat că transferurile de la bugetul de stat pentru municipiul Chişinău în 2008 sunt de 3 ori mai mici faţă de cele pentru anul 2007. Totodată, bugetul local va fi prejudiciat în anul viitor cu circa de 350 mln lei din contul stabilirii de către stat a cotei „zero” pentru profitul reinvestit. În aceste condiţii este, cel puţin, ciudat faptul că fracţiunea PCRM critică un buget care are planificate venituri cu aproximativ 30 mln lei mai mari decât bugetul votat în anul trecut de către comuniştii din CMC. La capitolul cheltuieli, proiectul de decizie prevede suma de 1,37 mlrd lei. Pentru menţinerea ordinii publice sunt prevăzute 75,6 mln lei, ceea ce reprezintă doar 79% din necesităţi; pentru învăţământ - 698,5 mln lei (77%); ocrotirea sănătăţii - 17,6 mln lei (41%); transportul şi gospodăria drumurilor - 18,8 mln lei (44%); gospodăria comunală şi de locuinţe - 320,8 mln lei (39%) din necesităţi. Deficitul în sumă de 27 mln lei urmează a fi acoperit, potrivit Direcţiei generale finanţe din contul obiectivelor supuse privatizării. Deocamdată lista acestora nu a fost definitivată. Data limită a aprobării bugetului este 10 decembrie.