Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM) nu susţine iniţiativa Guvernului de înlocuire în Codul Funciar a noţiunii de „familie nou-formată” cu „familie tânără”, deoarece noţiunile nu corespund aceleiaşi categorii de persoane. Secretarul general al CNTM, Alex Petrov, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că susţinerea tinerilor şi a familiilor tinere prin proceduri de facilitare la achiziţia spaţiului locativ trebuie să fie stipulate în Planul de acţiuni pentru noua Strategie Naţională a Tineretului pentru 2014-2020.
Alex Petrov a menţionat că în prezent strategia tineretului stipulează necesitatea elaborării unui program de acordare a creditelor ipotecare pentru familiile tinere, dar acest obiectiv nu a fost încă atins. Stipularea acestei acţiuni în planul viitoarei Strategii Naţionale a Tineretului ar permite stabilirea clară a setului de acţiuni ce trebuie întreprinse, dar şi instituţiile responsabile de realizarea acestor măsuri.
Secretarul general al CNTM a mai spus că autorul proiectului nu justifică impunerea limitei de vârstă la eliberarea terenurilor fără plată din limita intravilanului pentru construcţia caselor de locuit. „Pentru a evita confuziile recomandăm să fie definite clar categoriile de familii care beneficiază de această facilitate, inclusiv familiile tinere, fără a impune limită de vârstă, care au înregistrat căsătoria în perioada ultimilor 3 ani”, a adăugat Alex Petrov.
În prezent noţiunea de „familie tânără” este definită ca un cuplu, format prin căsătorie, în care niciunul dintre soţi nu a atins vârsta de 30 de ani. Noţiunea de „familie nou formată” nu presupune o limită de vârstă, ci o perioadă recentă în care a fost înregistrată căsătoria.