Deținătorii de patentă cărora li s-a stabilit ajutorul de şomaj în perioada stării de urgenţă şi care până la momentul actual nu au primit banii prin intermediul oficiilor poştale sunt îndemnaţi să-i ridice până la 30 iulie. Sumele nesolicitate de către beneficiari vor fi restituite de către prestatorul de servicii de plată pe contul corespunzător CNAS şi nu vor mai fi direcţionate către deținătorii de patentă. Anunţul este făcut de Casa Naţională de Asigurări Sociale, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă emis de CNAS se menţionează că informația privind titularii care deţin patente valabile şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi în domeniul comerțului și/sau prestării de servicii în pieţele și centrele comerciale care și-au sistat activitatea în perioada 16 mai - 30 iunie 2020 în conformitate cu hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, a fost ridicată din sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Ajutorul de şomaj unic se plăteşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, conform listelor electronice, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată de pe teritoriul Republicii Moldova. În cazul în care beneficiarul nu a desemnat prestatorul de servicii de plată, plata ajutorului de şomaj unic se transferă la oficiul poştal.
Potrivit Direcţiei generale finanţe, CNAS a transferat 6,3 mln lei pentru 3867 de beneficiari de această prestaţie. Sursa de finanţare a ajutorului de şomaj este bugetul de stat.
Totodata, Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat 8,2 mln lei din bugetul asigurărilor sociale pentru 5005 şomeri asiguraţi, care la fel îşi pot ridica banii de la prestatorii de servicii de plată.