CNA a aplicat amenzi de 9 milioane de lei pentru corupere electorală pasivă

Centrul Național Anticorupție anunță că, până pe 6 decembrie, a aplicat amenzi de 9 milioane de lei pentru corupere electorală pasivă, pe marginea proceselor-verbale recepționate de la poliție, transmite IPN.

Amenzile variază între 25 000 și 37 500 de lei pe caz. Persoanele au fost sancționate pentru pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, cu scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale la alegeri, a precizat CNA.

Centrul Național Anticorupție continuă examinarea proceselor-verbale recepționate de la Inspectoratul General al Poliției și urmează să ia decizii pe marginea acestora. Persoana care a săvârșit fapta contravențională poate fi eliberată de răspundere dacă s-a autodenunţat şi a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.