CMC nu doreşte să se conformeze deciziilor instanţelor de judecată privind privatizarea terenurilor în municipiu
Consilierii municipali nu doresc să se conformeze deciziilor instanţelor de judecată prin care Consiliul municipal Chişinău (CMC) este obligat să dispună privatizarea terenurilor în municipiul Chişinău.
Acest subiect a fost discutat marţi, 4 decembrie în cadrul şedinţei CMC, mai bine de o oră şi jumătate, fără ca cele 31 de chestiuni privind darea terenurilor în arendă şi alte 45 de proiecte privind privatizarea terenurilor aferente obiectivelor private să fie aprobate.
Consilierii au luat o pauză până vineri, 7 decembrie, până atunci urmând să se documenteze despre prevederile legale potrivit cărora instanţele de judecată nu pot obliga consilierii municipali să voteze într-un anumit fel.
Preşedintele CMC, Mihai Ghimpu, a declarat pentru Info-Prim Neo că instanţele de judecată adoptă hotărâri ilegale, pentru că nu au dreptul să impună CMC să voteze privatizarea terenurilor. Potrivit lui, legea care reglementează preţul normativ prevede că dreptul privind darea în arendă sau de a vinde pământul aparţine CMC. Instanţele de judecată pot doar să oblige CMC de a examina astfel de proiecte şi doar în cazul în care CMC a încălcat termenul de o lună în care ar fi fost necesară examinarea unor astfel de cereri din partea cetăţenilor, a spus el.
Totodată, Ghimpu a menţionat că instanţele cer municipalităţii să dispună privatizarea la preţul normativ, care este foarte mic în comparaţie cu preţul de piaţă. Cel care ar obţine un teren privatizat la preţ normativ ar deveni milionar peste noapte pentru că îl poate vinde la preţul de piaţă chiar a doua zi, a spus sursa citată.
Proiectele expuse în cadrul şedinţei de miercuri, precum şi altele 300 care aşteaptă să fie expuse spre discuţii în cadrul şedinţelor CMC sunt „cozi” ale activităţii fostelor legislaturi locale, majoritatea din care sunt elaborate în baza deciziilor instanţelor de judecată, favorabile solicitanţilor.