CMC a repartizat 3 apartamente în valoare de 1,3 mln lei
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a repartizat miercuri, 1 martie, 3 apartamente în valoare totală de 1,3 mln lei, în blocurile construite de Agenţia municipală de Ipotecă Chişinău (AMIC). AMIC a propus aceste apartamente în schimbul datoriei de 1,3 mln lei care o avea faţă de Primărie.
Un apartament cu 3 odăi i-a fost repartizat vicecomisarului municipiului Chişinău, Petru Corduneanu, al doilea apartament, cu 3 odăi, şefului Serviciului informaţii, programe instructive şi relaţii internaţionale a Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova, Valentina Didencu, iar al treilea, cu două odăi, specialistului coordonator al Direcţiei juridice a Primăriei capitalei, Angela Neniţa. Ultima educă de una singură un copil invalid.
Aleşii locali au aprobat repartizarea celor 3 apartamente în pofida obiecţiilor consilierului Oleg Cernei, care a solicitat ca Petru Corduneanu şi Valentina Didencu să nu beneficieze de apartamente. Cernei a argumentat prin faptul că vicecomisarul a avut apartament în sectorul Râşcani al capitalei şi a beneficiat de un lot de pământ pe care l-a înstrăinat. În afară de aceasta, a mai spus Cernei, Corduneanu este pe locul 21 în lista colaboratorilor poliţiei care stau la evidenţă pentru a primi apartamente. Cât priveşte repartizarea apartamentului pentru Didencu, Cernei a precizat că aceasta nu este funcţionar al Primăriei municipiului Chişinău şi astfel nu are dreptul la spaţiu locativ pe linia administraţiei publice locale.
Împotriva repartizării apartamentelor a fost şi fracţiunea Partidului Popular Creştin Democrat din CMC, motivul fiind că subiectul nu a fost discutat în Comisia pentru buget, economie, finanţe şi patrimoniu public local.