Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova organizează „Noaptea artelor”
Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova (CIFM) organizează
la 29 aprilie la Moldexpo, acţiunea „Noaptea artelor”, care are drept scop prezentarea lucrărilor a 85 de artişti plastici moldoveni, dar şi colectarea de fonduri pentru susţinerea organizaţiilor locale de caritate.
Pentru prima dată o astfel de seară a avut loc anul trecut, ideea revenindu-i Ambasadoarei Statelor Unite în Moldova, Heather Hodges, membru CIFM. „Noaptea artelor” este organizată de CIFM, prin susţinerea donatorilor moldoveni, care au oferit bani, bucate şi băutură. Printre aceştia se numără Carlenava Vin, Vinăria Acorex, Clubul Nobil, EFES Vitanta Moldova Brewery, Restaurantul New York, brutăria Nistru, patiseria Delice d’Ange, Restaurantul Simposium, Hotelul Dedeman şi Compania Xerox. Artiştii şi-au exprimat disponibilitatea de a dona 25 la sută din vânzările tablourilor din seara nominalizată.
În anul trecut, în cadrul aceluiaşi eveniment au fost adunaţi cca 8 mii USD, care au fost donaţi pentru renovarea secţiei de pediatrie a spitalului din Floreşti. În acest an bani acumulaţi din donaţii şi vânzarea biletelor vor fi oferiţi Institutului Oncologic din Moldova.
Preţul biletelor de intrare la „Noaptea artelor” constituie 10 dolari sau 130 lei.
CIFM speră că „Noaptea Artelor” va deveni o tradiţie în Moldova, contribuind în fiecare an atât la promovarea artei extraordinare a artiştilor moldoveni, cât şi la colectarea de fonduri pentru cauze nobile.
CIFM există în Moldova din 1997. Organizaţia are 70 de membri din 20 de ţări, care vorbesc 20 de limbi diferite. Membrii acestui Club împărtăşesc dorinţa de a comunica, forma prietenii şi de promova înţelegerea între culturi.