Circa 350 de jurnaliști internaționali vor să participe la Summitul CPE din 1 iunie

În primele două săptămâni de la lansarea platformei de acreditare, circa 350 de jurnaliști din 37 de țări au solicitat accesul la Summitul Comunității Politice Europene care se va desfășura în Moldova pe 1 iunie, transmite IPN.

 Până la data de 18 mai, când este termenul-limită pentru acreditare, sunt așteptați încă alte câteva sute de reprezentanți mass-media să depună solicitările.

Accesul la eveniment va fi permis jurnaliștilor doar în baza legitimațiilor de acreditare.
 
Toate redacțiile instituțiilor de media pot solicita acreditarea la eveniment doar online, accesând secțiunea Registration and Accreditation pe pagina: www.epcsummit2023.md.

Până în prezent și-au confirmat participarea la summit peste 40 de oficiali din România, Austria, Germania, Danemarca, Estonia, Italia, Polonia, Olanda, Marea Britanie și alte state.

Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.