Circa 14 mii de consumatori conectați la serviciul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Chișinău au utilizat anul trecut platforma de autocitire a datelor apometrelor. Consumatorii pot transmite indicii contorului specialistului întreprinderii „Apă-Canal Chiținău” la telefon, prin SMS sau prin intermediul rețelelor de socializare Viber, WhatsApp, Telegram etc., transmite IPN.
Pentru a evita facturarea unui consum estimat, furnizorul îndeamnă consumatorii să utilizeze platforma de autocitire, inclusiv pentru a raporta consumul până la sfârșitul acestei luni. Astfel, consumatorii vor plăti pentru consumul real din luna respectivă. Indicii transmiși vor constitui baza de calcul a emiterii facturii.
Transmiterea lunară a indicilor apometrelor, amplasate la fiecare loc de consum, se face conform condițiilor termenelor precizate de către furnizor în factură.
Cei mai mulți consumatori – aproape zece mii – au efectuat anul trecut apeluri telefonice, iar ceilalți au transmis mesaje prin Viber, WhatsApp, Telegram dar și SMS.
Consumatorii casnici din apartamente, pentru transmiterea datelor apometrelor, pot apela numărul de telefon: 062100679. Consumatorii casnici din sectorul particular: 060001663. Alți consumatori – agenți economici, sectorul de stat, gestionarii fondurilor locative – urmează să apele la numărul de telefon: 062100729.
Pentru a transmite corect indicii contorului, consumatorii trebuie să citească doar cifrele de culoare neagră de pe ecranul apometrului, de la stânga la dreapta, începând cu primul număr. Valoarea rezultată constituie numărul total de metri cubi de apă înregistrați de apometru în momentul efectuării citirii. Cifrele de culoare roșie arată subdiviziunile unui metru cub (sute de litri, zeci de litri, litri) și nu trebuie citite.