Cineaştii din Moldova vor fi încurajaţi să facă documentare despre drepturile omului
În cadrul festivalului de film documentar „Cronograf” care se desfăşoară în perioada 30 mai – 3 iunie la Chişinău, va fi anunţat un premiu special care se va decerna, începând cu ediţia din anul viitor a festivalului, pentru cel mai bun documentar ce tratează subiecte privind respectarea drepturilor omului în R. Molodova.
Pentru propulsarea realizării unor filme documentare cu această tematică, OWH TV Studio, în comun cu Proiectul PNUD „Susţinerea în implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului”, organizează, la 30 şi 31 mai, un atelier cu genericul „Drepturile omului şi filmul documentar”. În cadrul atelierului, cineaştii din Moldova vor fi încurajaţi să reflecte problematica drepturilor omului în creaţiile lor, avându-se în vedere lipsa totală în RM a filmelor cu o asemenea tematică.
Atelierul întruneşte 15 reprezentanţi ai posturilor de televiziune locale, studenţi ai Facultăţii de regie a Academiei de Muzică, Teatru şi Film, precum şi cineaşti din Moldova, care pe parcursul celor două zile vor avea posibilitatea să înveţe noi tehnici şi abordări cinematografice moderne în realizarea unor astfel de pelicule. O oportunitate pentru participanii la atelier este şi posibilitatea de a face schimb de experienţă cu regizori de peste hotare, prezenţi la festivalul „Cronograf”. Atelierul este condus de expertul în cinematografie Marian Voicu, realizatorul talk-show-ului „Vorbe despre fapte” de la TVR-1 din România.