Cea mai favorabilă perioadă de organizare a alegerilor locale generale pentru partidele pro-europene este luna august-septembrie, susţine politologul Olga Nicolenco. Potrivit ei, imaginea celor trei partide, PLDM, PDM şi PL este actualmente extrem de şifonată şi ea poate fi reparată doar cu timpul. Pe de altă parte, organizarea alegerilor în iunie s-ar părea că este în favoarea socialiştilor.
„Pentru partidele care acum sunt în travaliu de a naşte o guvernare este mai confortabil ca aceste alegeri să aibă loc în august-septembrie, pentru că ei acum sunt într-o criză de imagine uriaşă”, a declarat Nicolenco pentru IPN, menţionând că, dacă alegerilor vor avea loc în iunie, candidaţii PLDM, PDM şi PL vor fi votaţi foarte prost.
Ea a mai spus că, dacă PLDM şi PDM nu au înaintat până acum niciun candidat la funcţia de primar al capitalei şi nici măcar o presupunere cine ar putea să candideze, demonstrează că aceste partide nu prea cred în nişte rezultate frumoase la alegeri. „Mie mi se pare că aceste două partide, posibil, să nu aibă niciun interes în aceste alegeri, şi vor lăsa capitala în interesul altcuiva, să se bată comuniştii cu socialiştii, să se bată Renato Usatîi cu socialiştii, liberalii cu Usatîi”, a spus analistul.
Referindu-se la liberalul Dorin Chirtoacă, politologul a spus că există pericolul ca actualul primar de Chişinău să nu mai fie votat, pe fundalul crizei care se produce la nivel de Parlament, Guvern şi clasă politică în general. „Poporul dezamăgit va da o lovitură direcţiei democratice şi pro-europene a clasei politice”, a mai spus Olga Nicolenco.
Cât priveşte socialiştii, aceştia sunt încă în euforia de după alegerile parlamentare şi ei cred ar putea lua foarte multe voturi, de aceea şi-ar dori alegeri mai devreme, dar, probabil, scapă din evidenţă că revenirea lui Usatîi ar fi pentru ei un mare impediment. „PSRM pentru alegătorul lor s-a comportat foarte deştept, această vizită la Moscova, s-au prezentat bine la şedinţele Parlamentului. Sunt sigură că atunci când vor relua aceste şedinţe ei vor juca aşa că în ochii alegătorilor lor vor avea de câştigat foarte mult”, a spus politologul.
Pe 5 iunie anul curent expiră mandatul aleşilor locali. Legislaţia nu prevede un termen limită pentru desfăşurarea alegerilor locale generale, dar prin analogie cu norma legală la alegerile parlamentare, scrutinul local ar trebui să aibă loc cel târziu până pe 5 septembrie, adică în cel mult 3 luni după expirarea mandatului.