Cine este Dumitru Țîra, candidat la șefia capitalei

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN, în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a pretendenților la șefia capitalei.

Dumitru Țîra candidează la funcția de primar al capitalei din partea Partidului Popular European din Moldova, regăsindu-se al optulea pe buletinul de vot.

Dumitru Țîra are 43 de ani. Este absolvent al Universității de Stat din Moldova, specialitatea Drept Internațional, și al Academiei de Studii Economice, specialitatea Bănci și Burse de Valori. În anul 2008, a absolvit masteratul în Management și Administrarea Afacerii din cadrul ASEM.

De-a lungul carierei profesionale, Dumitru Țîra a activat ca avocat al unei instituții financiare, a fost lector universitar la ASEM, iar din noiembrie 2002 până în noiembrie 2009, a avut rangul diplomatic de consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. După ce, în noiembrie 2009-octombrie 2013, a ocupat postul de director general al Publika Media Group, în ianuarie 2014 a fondat grupul de presă Realitatea Media.

Începând din luna decembrie 2016 și până în prezent, Dumitru Țîra este membru al Consiliului de Integritate al Autorității Naționale de Integritate. În luna iunie 2008, a primit medalia „Meritul Civic” pentru performanțele și implementarea proceselor Uniunii Europene în Republica Moldova.

Conform CV-ului, candidatul PPEM la fotoliul de primar al capitalei vorbește excelent româna, rusa, engleza și franceza.

Potrivit declarației de venit, în anul 2018 Dumitru Țîra a obținut venituri de 58 de mii de lei pentru proiectele realizate la Asociația pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova și alți 74 de mii de lei de HB Media SRL, locul de muncă de bază. Alte servicii prestate în 2018 Asociației pentru Dezvoltare și Cooperare în Moldova i-au adus venituri de 22 de mii de lei. Candidatul PPEM locuiește într-un apartament de 118, 4 m.p. proprietate personală și conduce un autoturism Audi Q7 în valoare declarată de 842 de mii lei.

Declarând că va fi „un primar bun pentru oameni, un șef dur pentru birocrați și leneși”, Dumitru Țîra are câteva priorități pentru primele patru luni de mandat la Primărie. Candidatul PPEM vrea să efectueze un audit al cheltuielilor și achizițiilor efectuate de Primărie, iar acțiunile sale să ducă la deschiderea a minimum 57 de dosare penale pentru acțiunile de furt sau trucare de licitații ale foștilor angajați din structurile Primăriei.

De asemenea, își propune să creeze proceduri noi de gestionare a banilor municipali, cu grad de protecție de 100% împotriva corupției, birocrației și traficului de influență.

În programul său electoral, Dumitru Țîra spune că își propune ca suburbiile să devină parte comună a Chișinăului. Candidatul PPEM declară în programul electoral că, după patru luni de activitate, va organiza un referendum, în care fiecare locuitor al capitalei va spune cum vrea să fie amenajate strada, sectorul și orașul Chișinău.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.