Cine este Andrei Năstase, candidat la șefia capitalei

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN, în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a pretendenților la șefia capitalei.

Andrei Năstase este candidatul Blocului Electoral „ACUM Platforma DA și PAS” la funcția de primar al municipiului Chișinău. În buletinul de vot se regăsește pe poziția a zecea. La 3 iunie 2018, Andrei Năstase a fost ales primar al capitalei la alegerile locale noi. Mandatul acestuia însă nu a fost validat pe motiv că a făcut campanie electorală pe rețelele de socializare în „ziua tăcerii”.

Candidatul are 44 de ani, este născut în satul Mândrești, raionul Telenești. Este căsătorit și are trei copii. Este absolvent a două universități: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”,  Facultatea de Drept.

Și-a început cariera în 1997, în funcția de procuror. Din 2002 și până în 2015, a fost avocat în cadrul cabinetului avocatului „Andrei Năstase”. A activat și în calitate de ajutor al procurorului la Procuratura de Transport, dar și vicedirector al companiei „Air Moldova”.

Numele lui Andrei Năstase a apărut în spațiul public din Republica Moldova în anul 2013, fiind unul dintre membrii constituenți ai Platformei Civice Demnitate și Adevăr (DA) și liderul acesteia. Mai târziu, Platforma s-a transformat în partid politic de centru-dreapta de opoziție. Este cunoscut pentru organizarea și desfășurarea a mai multe proteste antiguvernamentale în perioada 2015-2018. Din noiembrie 2015 până în februarie 2016, a fost președinte al Grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului republican de modificare a Constituției pentru alegerea și demiterea președintelui direct, de către popor, limitarea imunității parlamentare și a numărului de deputați.

În februarie 2019 a candidat la funcția de deputat în Parlament în circumscripția nr. 33 și pe lista Blocului ACUM. Acesta a câștigat alegerile în circumscripție și a devenit unul dintre cei 26 de deputați care au acces în Parlament. La scurt timp, a renunțat la mandat în favoarea funcției de ministru de interne, funcție care o deține până în prezent.

Este candidatul comun al PPPDA și PAS la alegerile locale generale în municipiul Chișinău. La începutul campaniei electorale acesta spunea că a decis să candideze repetat pentru ca cetățenii „să-și ia orașul înapoi”. Programul său de activitate la Primăria Chișinău este structurat sub formă de piramidă, în vârful căreia sunt plasați locuitorii capitalei. Potrivit lui, dacă nu se vor face schimbări în următorii cinci-zece ani, Chișinău se va prăbuși.

În activitatea sa în fruntea municipiului, Andrei Năstase își propune să crească responsabilitatea socială în dezvoltarea orașului și să numească un viceprimar dedicat problemelor suburbiilor. Parte a activității sale va fi și preluarea bunelor practici din orașe dezvoltate, care să transforme orașul în unul modern. Profesioniștii vor rămâne să activeze în continuare în administrația locală, iar cei corupți vor fi demiși.

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, candidatul declară salariile soției în mărime de peste 67 de mii de euro. Familia a obținut 35 de mii de euro din vânzarea unui automobil, dar și peste 14 mii de euro indemnizații pentru copii. Candidatul are în proprietate mai multe terenuri, un apartament, patru case de locuit, un garaj, un automobil și alte cinci bunuri imobile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.