Cine este Alexandru Fetescu, candidat la șefia capitalei

Materialul face parte din campania de informare lansată de IPN, în care prezintă date biografice, informații despre venituri și avere, precum și experiența profesională a pretendenților la șefia capitalei.

Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Alexandru Fetescu, are 33 de ani. Este licențiat în științe administrative. Facultatea a absolvit-o la Universitatea de Stat din Moldova, specialitatea administrație publică. De asemenea, deține diplomă de masterat în științe economice, obținută la Academia de Administrare Publică.

Este membru al partidului din 2011, iar din 2017 exercită funcția de secretar general. În perioada anilor 2008-2011, a activat în calitate de director în cadrul unei companii private. Între anii 2012-2014, a fost asistent de deputat. Alexandru Fetescu a fost și consilier în fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat, în perioada anilor 2016-2017.

Pentru perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, împreună cu soția, declară venituri în valoare de 345 de mii de lei din salarii și dividende. Familia are în posesie un teren intravilan, un spațiu comercial și un automobil.

În cadrul lansării în competiția pentru alegerile locale, Alexandru Fetescu a declarat că pentru perioada 2019-2023, aleșii locali ai PLDM își propun ca, împreună cu membrii comunităților locale, să facă viața oamenilor mai bună. Acest lucru înseamnă sate și orașe curate, cu apeducte și canalizare, cu servicii bune de educație preșcolară și școlară, cu drumuri noi și cu noi oportunități pentru antreprenori și producători agricoli.

„Pentru următorii patru ani, aleșii noștri locali vor gospodări comunitățile transparent, împreună cu toți locuitorii, vor extinde serviciile publice de apă și canalizare, salubrizare, amenajare și de transport în localitățile care încă nu beneficiază de ele, vor deveni principalii actori în dezvoltarea proiectelor și atragerea finanțări locale, atât pe domeniile de infrastructură și servicii sociale, cât și pentru antreprenori. De asemenea, accesul la educație, la serviciile medicale și la produsele farmaceutice pentru locuitorii rurali vor fi primele sarcini pe lista de priorități ale aleșilor locali ai PLDM”, a spus Alexandru Fetescu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.