Cinci consilieri locali cer revocarea primarului şi viceprimarului oraşului Cahul

Cinci consilieri locali din Cahul cer revocarea din funcţie a primarului şi viceprimarului oraşului, pe motiv că aceştia ar fi tăinuit rezultatele reviziei efectuate de către Direcţia control financiar şi revizie Cahul, care a scos la iveală multiple delapidări. Primarul de Cahul respinge acuzaţiile, transmite Info-Prim Neo. Oleg Reuţchii, consilier orăşănesc din partea Partidului Liberal Democrat (PLDM), a declarat luni, 22 decembrie, într-o conferinţă de presă la Chişinău că primarul şi viceprimarul, membri ai Partidului Comuniştilor, „îşi folosesc posturile pentru a face business”. Consilierul s-a referit, în special, la selectarea firmei care renovează Palatul orăşănesc de cultură. Astfel, antreprenorul selectat în urma unui concurs – SRL „Gentilom”, este condus de soţia viceprimarului Gheorghe Gheţivu. Acesta din urmă este fondator al SRL-ului şi deţine 50% din fondul statutar. Totodată, el este şi preşedintele Agenţiei de implementare a acestui proiect. Firma a câştigat concursul cu oferta de 1,9 mln lei, în pofida faptului că dispunea în contul de virament doar de 3 lei şi 55 bani, iar în contul de casă – 12,29 lei şi nu avea un stoc de materiale. Ulterior, volumul lucrărilor a fost majorat până la 2,9 mln lei din bugetul local, fără aprobarea Consiliului orăşănesc Cahul. Potrivit consilierului, Direcţia control financiar şi revizie Cahul a stabilit că persoane cu funcţii de răspundere de la primărie au comis încălcări ce au prejudiciat, în total, bugetul orăşănesc cu peste 500 mii lei. Controlul a scos la iveală cazuri de abuz în serviciu, proastă gospodărire şi atitudine iresponsabilă faţă de patrimoniul public, spune Oleg Reuţchii. Consilierul susţine că, în pofida acestui fapt, primarul nu a adus la cunoştinţa aleşilor locali integral încălcările, iar persoanele vinovate nu au fost pedepsite. Din acest motiv, cinci consilieri (doi din Alianţa Moldova Noastră, câte unul din PLDM şi Partidul Popular Creştin-Democrat şi unul independent) au propus iniţierea procedurii de revocare a primarului şi viceprimarului. Oleg Reuţchii spune că rezultatele controlului realizat în iulie sunt verificate începând cu luna august de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, însă concluziile acestor verificări nu sunt cunoscute încă. „Dacă ar fi fost vorba de un primar necomunist, acesta ar fi avut demult două sau mai multe dosare”, a remarcat Reuţchii. Solicitat de Info-Prim Neo, primarul oraşului Cahul, Gheorghe Zagorodnâi, a declarat că rezultatele reviziei constituie câteva volume, însă toţi cei 27 de consilieri au primit câte un rezumat al acestora. Primarul a spus că majoritatea încălcărilor depistate au fost deja înlăturate sau luate la control. Patru specialişti – economistul, contabila, inginerul funciar şi specialistul pe relaţii cu publicul – au fost sancţionaţi cu amendă. Gheorghe Zagorodnâi crede că cererea de revocare a sa din funcţie „este un joc politic”. Pentru iniţierea procedurii de revocare este nevoie 2/3 din numărul total de aleşi locali, adică 18 consilieri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.