Chișinăul implementează noi tehnologii în monitorizarea traficului

Primul Centru de Monitorizare a Traficului din Chișinău, lansat recent, va permite o organizare mai bună a traficului și, în consecință, o intervenție mai rapidă  în cazuri de urgență. Eugeniu Cepoi, expert în proiectarea și coordonarea sistemelor geo-informaționale, precizează că vor fi identificate  noi soluții pentru trafic care vor face viața mai ușoară atât șoferilor, cât și pietonilor, transmite IPN.

Centrul a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul proiectului „MOVE IT like Lublin” – inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din municipiul Chișinău.

Centrul va colecta date de ordin GPS de pe automobile și transport public, date despre senzori, date despre fluxul transportului, precum și raportări din partea cetățenilor. Aceste date vor fi agregate și utilizate în modele noi de generare a soluțiilor pentru trafic și vor permite ca cetățenii să fie mult mai bine informați, a menționat expertul într-un spot informativ.

Datele vor fi colectate din echipamente de transport public, camere de luat vederi pentru drumuri, radare, senzori de parcare și alte sisteme relevante.

La inaugurarea Centrului, pe 15 noiembrie, primarul Ion Ceban a declarat că este importat ca municipiul Chișinău să devină acel exemplu de oraș în care toate lucrurile pot fi găsite la 15 minute distanță de casă, iar infrastructura urbană să permită acest lucru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.