Chişinăul a luat act de informaţiile despre ameninţările la adresa lui Şevciuk

Autorităţile moldoveneşti au luat act de informaţiile publicate în presa din stânga Nistrului cu privire la existenţa unor ameninţări telefonice la adresa liderului de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru reintegrare. Instituţiile competente din Republica Moldova sunt deschise pentru elucidarea circumstanţelor care vizează aceste apeluri telefonice anonime, în cazul în care va fi prezentată o solicitare cu detalii în acest sens, se spune în comunicat. Biroul pentru reintegrare reiterează disponibilitatea autorităţilor moldoveneşti de a intensifica interacţiunea în sfera asigurării ordinii publice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.