Cetăţenii R. Moldova vor obţine vize gratuite pentru Estonia

De la 1 ianuarie 2007, cetăţenii R. Moldova vor primi vize gratuite pentru a vizita Estonia (stat membru al UE), iar diplomaţii moldoveni vor putea vizita acest stat fără vize, a declarat joi, 26 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul estonian de Externe Urmas Paet, aflat într-o vizită în R. Moldova. În context, el a menţionat importanţa cooperării dintre UE şi RM în ce priveşte regimul de actual vize, care va permite o deschidere mai mare a oportunităţilor cetăţenilor moldoveni, printre care este deschiderea centrului comun pentru eliberarea vizelor pentru UE. În cadrul vizitei oficialului estonian, a fost deschis şi consulatul onorific al acestei ţări la Chişinău. Paet a spus că apreciază înalt nivelul de cooperare cu R. Moldova. La moment, Estonia are 3 parteneri principali de cooperare pentru dezvoltare, printre care şi R. Moldova. Sursa citată a mai declarat că Estonia pledează pentru extinderea Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră (EUBAM) la hotarul moldo-ucrainean. La rândul său, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Stratan a exprimat recunoştinţa R. Moldova pentru atitudine constructivă şi consecventă în soluţionarea problemei transnistrene şi a remarcat contribuţia pe care a adus-o Estonia la crearea şi extinderea Misiunii de Asistenţă la Frontieră şi la detaşarea experţilor săi care activează la această Misiune. În cadrul vizitei şefului diplomaţiei estoniene, a fost semnat Cadrul de parteneriat pentru dezvoltare „Consolidarea şi armonizarea activităţilor Guvernului şi ale donatorilor pentru eficientizarea asistenţei în R. Moldova”.
  • ccv paet vize estonia.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.