Competiția internațională de tenis „Billie Jean King Cupˮ se va desfășura pentru prima dată în Moldova și va avea un nivel înalt de organizare. Echipa națională beneficiază de toate facilitățile necesare pentru a obține performanțe deosebite. Arena Chișinău dispune de un teren de joacă adecvat pentru astfel de competiții. Turneul va putea fi urmărit și online. Președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova, Ceslav Ciuhrii, a subliniat că mai multe țări și-au exprimat dorința de a găzdui acest eveniment. În pofida amplasării în imediata vecinătate a unei țări pe teritoriul căreia este război, Moldova a reușit să demonstreze că este o țară sigură și poate să organizeze turnee pentru tenismeni profesioniști, a spus Ceslav Ciuhrii în cadrul unei conferințe de presă la IPN.
„Avem mare noroc pentru că acum dispunem de așa infrastructură cum este Arena Chișinău și putem să jucăm. Acel loc arată foarte bine, sunt suficiente locuri de parcare și asta ne-a ajutat foarte mult în organizarea acestei competiții. Vreau să mulțumesc echipei, pentru că mai mult se ocupă echipa mea de această organizare și e un lucru foarte mare, mai ales că de la începutul anului am avut șapte turnee consecutiv. Ultimul turneul – Campionatul Republicii – s-a terminat duminică și nu am reușit să ieșim din una am început cu alta, mai ales că este o responsabilitate enormă, fiind o competiție internațională și de o asemene anvergură. Toată lumea se uită la noi cu mari așteptăriˮ, a spus Ceslav Ciuhrii.
Întrebat cum sunt motivate sportivele care vor reprezenta țara, președintele Federației Naționale de Tenis din Moldova a menționat că tenismenele au un înalt simț patriotic, iar motivația financiară nu a fost principalul lucru. „Toate au răspuns afirmativ atunci când le-am solicitat participarea și nu a existat niciun fel de condiții impuse. Premierea va avea loc după competiție și sunt sigur că fetele vor fi mulțumiteˮ, a spus președintele Federației.
Deși meciurile vor fi transmise online, pe un canal de YouTube, organizatorii mizează pe prezența fizică a susținătorilor la Arena Chișinău. Și căpitanul echipei, Olga Cosîc, și-a exprimat speranța că vor veni cât mai mulți susținători.
Tenismena Daniela Ciobanu a spus că în turneu vor participa mai multe sportive experimentate, din Armenia, Cipru, Finlanda. Chiar șu în condițiile unei concurențe acerbe, echipa din Moldova este hotărâtă să învingă. Este o competiție în care primează spiritul de echipă, performanța individuală nu asigură rezultatul scontat.
„Billie Jean King Cupˮ va fi organizată în perioada 17-22 iunie. Este cea mai mare competiție anuală internațională pe echipe din tenisul feminin în termeni de număr de națiuni care participă.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.