Cererea PCRM de convocare a Parlamentului a fost respinsa de către Biroul Permanent
Cererea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) privind convocarea în trei zile a şedinţei Parlamentului, a fost respinsă de către Biroul Permanent, pe motiv că formaţiunea a prezentat un demers cu 23 de semnături, la care a anexat 11 semnături transmise pri fax din China, a declarat pentru Info-Prim Neo, preşedintele fracţiunii Partidului Liberal-Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ.
„Toţi membri Biroului prezenţi au considerat că se poate crea un precedent periculos dacă s-ar fi acceptat acest demers, pentru că, ulterior, cineva ar putea să pretinde să voteze prin fax”, a spus Valeriu Streleţ. El a precizat că la şedinţa Biroului Permanent nu a fost prezent niciun membru din partea PCRM, iar cei doi reprezentanţi ai formaţiunii prezenţi nu au statut de membri ai Biroului.
PCRM a depus joi, 8 septembrie, o cerere de convocare a şedinţei extraordinare a Parlamentului. O parte dintre semnatarii cererii la moment se află în componenţa delegaţiei PCRM care efectuează o vizită în China.
La începutul acestei săptămâni şi PLDM, a cerut convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului în care să fie discutate atacurile raider asupra patru bănci din capitală, în care urma să fie audiate instituţiile de drept.