Centrul Unic de Gestionare a Crizei se reorganizează și trece la IGSU

Începând cu data de 31 martie, Centrul Unic de Gestionare a Crizei este reorganizat și va fi transferat pe platforma Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O decizie în acest sens a fost adoptată de către Comisia pentru Situații Excepționale. Decizia este motivată de scăderea fluxului de refugiați din Ucraina, însă autoritățile precizează că vor să-l mențină pentru acordarea ajutorului în continuare, dar și în cazul unei eventuale creșteri noi a numărului de  ucraineni veniți în Moldova, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, care a și condus Centrul de la crearea lui, a declarat că, atât timp cât fluxul de refugiați din Ucraina continuă, iar în țară se mai află 96 de mii de refugiați care au nevoie de ajutor, decizia de a păstra Centrul este una rațională. Din 31 martie, cheltuielile bugetare pentru alimentația în centrele de plasament temporar din țară sunt asigurate în totalitate din surse externe.

Până în prezent, în centrele de plasament și în adăposturile de urgență a fost oferită cazare temporară pentru circa 50 de mii de refugiați. Au fost acordate produse de primă necesitate și asigurate mese calde. De asemenea, în perioada 27 februarie-31 martie, peste 61 de mii de refugiați au fost transportați din Moldova în alte state. În aceeași perioadă, la linia verde au fost înregistrate circa nouă mii de apeluri.

Centrul va fi condus de către colonelul Adrian Efros, șef direcție Marele Stat Major al Armatei Naționale. Potrivit lui, după reorganizare, Centrul rămâne în subordinea CSE, iar noul sediu va fi la Centrul de dirijare în situații excepționale al IGSU din strada Gheorghe Asachi. Centrul va eficientiza procesele interinstituționale pentru a concentra unitatea de efort.

Adrian Efros a menționat că în continuare Centrul se va ocupa de funcționarea centrelor de plasament temporar și va asigura transportul pentru refugiați. Centrul va gestiona asigurarea serviciilor sociale, cum ar fi asistență medicală, acces la educație, încadrarea în câmpul muncii etc. Pentru a beneficia de aceste servicii, refugiații sunt îndemnați să accese dreptul de a obține numărul de identificare personal al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.