Centrul PAS: Când informația există 25 de ani şi dispare într-un moment, dă de bănuit

Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (PAS) a renunțat să mai facă Studiul privind gradul de satisfacție al pacienților din spitale, iar motivul este că Ministerul Sănătății nu mai publică în anuarul statistic informația despre veniturile spitalelor. Astfel, nu se cunosc sursele pe care le obțin instituțiile medicale din bugetul de stat, din fondul asigurărilor medicale și din serviciile medicale prestate cu plată.

Ghenadie Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul PAS, a menționat, la un club de presă, că mai ales după ce serviciile medicale pe care le prestează instituțiile medicale din Moldova s-au majorat de câteva ori, este imperios necesar ca informațiile despre veniturile acestora să fie făcute publice.

„Atunci când informația a existat timp de 25 de ani şi dispare într-un singur moment, acest lucru creează impresia că nu este ceva curat la mijloc. Atunci când se asigură transparența dispar orice dubii şi sunt mai puține probleme”, a spus Ghenadie Ţurcanu.

Potrivit coordonatorului de programe al Centrului PAS, nici Ministerul Finanțelor nu este suficient de transparent la capitolul gestionării banilor publici de către sistemul de sănătate pe toate programele. Ghenadie Ţurcanu spune că este necesar să se asigure accesul la informații de gestionare a banilor, inclusiv fiecare comisie de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății ar trebui să facă publice rapoartele de activitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.