Centrele multifuncționale eliberează buletine de identitate provizorii până la ora 21.00

Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice activează astăzi conform unui program special, de la ora 07.00 și până la ora 21.00. Aici sunt eliberate gratuit buletine de identitate provizorii pentru cetățeni Republicii Moldova care nu dețin acte de identitate pentru a vota, transmite IPN.

Astfel, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani, sunt eliberate buletine de identitate provizorii. De asemenea, sunt acordate buletinele de identitate confecționate.

Cetățenii cu drept de vot atât din țară, cât și de peste hotare, pot vota pe baza buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare. De asemenea, alegătorii pot vota cu buletinul de identitate provizoriu având mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului, sau cu pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

Secțiile de votare, organizate pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional cu privire la integrarea europeană, sunt deschise până la ora 21.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.