„Central House” este controlată și gestionată de persoane care nu-i reprezintă interesele

„Central House” SRL este controlată și gestionată de persoane care nu-i reprezintă interesele acesteia. „Un administrator de insolvabilitate numit de un fondator exclus și în litigiu cu „Central House” SRL în niciun caz nu ține de interesele Central House SRL”, susține avocata Raisa Morozan, care reprezintă interesele lui Vitalie Perciune, fondator și asociat majoritar al „Central House”.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, avocata a relatat că Veaceslav Timotin, locțiitorul administratorului de insolvabilitate al „Central House” SRL și avocatul desemnat de acesta, Iosip Andrei, afirmă că reprezintă interesele societății, dar, de facto, nu este așa. Primind bani de la „Central House” Veaceslav Timotin îi transmite către întreprinderea „Gările și Stațiile Auto”. Lunar, în jur de 600 de mii de lei, sub pretextul plății locațiunii terenurilor de sub construcțiile care aparțin „Central House”. Aceasta, deși există expertiza Centrului Național de Expertize Judiciare, care constată că „Central House” SRL are o supraplată în avans de 9,5 milioane pentru locațiunea terenurilor, precizează Raisa Morozan.

Acuzând că sumele sunt transferate fără respectarea procedurii legale, avocata susține că  Gările Auto Moderne, condusă de Iurie Moroz, fost vice-director al întreprinderii Gările Auto Moderne, „procură” cu acești bani datoriile pe care le are întreprinderea de stat, ceea ce, în final, i-a permis desemnarea lui Albert Puiu în calitate de lichidator al întreprinderii Gările și Stațiile Auto.

Potrivit Raisei Morozan, Albert Puiu, lichidatorul întreprinderii de stat Gările și Stațiile Auto, și avocatul stagiar Dumitru Stratan, în calitate de reprezentant al societății Gările Auto Moderne SRL, care reprezintă și pe Ubicuit Grup SRL în dosarele judiciare, nici pe departe întâmplător votează pentru falimentarea „Central House” SRL la adunarea creditorilor convocată de Veaceslav Timotin. Procedura are loc uc încălcarea cadrului legal, care presupune să se pună mai întâi la vot procedura de restructurare.

„Aceste persoane pretind că apără interesele companiei, care ar putea fi restructurată, ar putea fi fiabilă și ar putea fi scoasă din acest proces de insolvabilitate. Totuși, s-a votat falimentul acestei companii. Deci, rămâne să vă faceți din nou concluzia cine, de facto, urmărește să reprezinte interesele și cine de facto face alte acțiuni. Avem situația în care vulpea este la coteț stăpână și aduce acuzații câinelui de pază ca și cum el ar fi furat acele viețuitoare din coteț”, a declarat avocata.

Raisa Morozan a adăugat că acțiunile descrise mai sus au avut loc deși „Central House” SRL încasează lunar în jur de 1,5 milioane de lei și are bunuri imobile a căror valoare depășesc 150 de milioane de lei și trebuie restructurată. Creanțele pretinșilor creditori – Gările Auto Moderne SRL și  Gările și Stațiile Auto ÎS sunt litigioase, fiind formate din pretinsa plată a locațiunii terenurilor de sub construcțiile ce aparțin „Central House” SRL. Însă, conform coeficienților și formulei de calcul, pretind plata locațiunii pentru încăperi, în contextul în care în locațiune se ia teren, iar construcțiile aparțin Central House SRL. Astfel, se poate spune că locțiitorul administratorului de insolvabilitatea al „Central House” SRL, Veaceslav Timotin și ceilalți pretinși apărători ai „Central House” SRL, de facto, realizează schema de falimentare a societății.

Avocata a prezentat mai multe documente cu referire la subiectul abordat în cadrul conferinței de presă, care pot fi vizualizate accesând acest link.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.