Începând de astăzi, la Guvern va activa o celulă de criză. Toate instituțiile sunt mobilizate pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și pentru gestionarea eventualelor întreruperi în furnizarea energiei electrice, transmite IPN.
În cazul unor eventuale deconectări de energie, spitalele și unitățile medicale vor continua să funcționeze fără întrerupere, școlile vor trece la generatoare (dacă deconectările vor surveni după vacanța elevilor), iar autoritățile vor colabora cu operatorii de telefonie mobilă pentru a garanta conectivitatea în situații de urgență.
În perioada sărbătorilor, Ministerul Afacerilor Interne va intensifica patrularea pe trasee, la evenimente și va gestiona traficul rutier în zonele aglomerate.
Poliția de Frontieră va asigura gestionarea fluxurilor de călători și va crește capacitatea echipelor la punctele de trecere a frontierei, la necesitate.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Infrastructurii va fi responsabil de curățarea și întreținerea drumurilor. Iar Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va asigra controlului calității produselor.
Republica Moldova riscă să se confrunte cu deficit energetic dacă Gazprom va opri livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană, din 1 ianuarie, iar Centrala de la Cuciurgan nu va putea produce suficientă energie electrică. Potrivit autorităților, această situație ar putea duce la o criză umanitară în stânga Nistrului.