Ediția din acest an a ghidului vinurilor bune din Moldova, Fine Wine Guide 24/25 a fost lansată în această săptămână la Chișinău. Fine Wine Guide conține o selecție de 50 de vinuri albe și roșii, seci sau dulci, divinuri și alte băuturi specializate, transmite IPN.
În premieră, ediția din acest an conține rețete simple pentru gustări, care se asociază cel mai bine cu un anumit vin. De asemenea, ghidul descrie cele patru regiuni vitivinicole cu indicație geografică protejată, precum și principalele soiuri de struguri din Moldova.
Autorul selecției de vinuri este Andrei Cibotaru, degustator de vinuri și autorul site-ului specializat finewine.md. Ghidul a fost scris limba română și limba engleză.
Fine Wine Guide 24/25 este publicat pentru al cincilea an la rând și este disponibil în format tipărit în rețeaua Cărturești, precum și în format electronic, pe site-ul vincuvin.shop.