Cel puțin 23 de cazuri de utilizare a resurselor administrative au fost identificate de către observatorii asociației Promo-LEX. În cele mai multe cazuri – 15 la număr – este vizat actualul președinte Igor Dodon, care a fost înregistrat în calitate de candidat independent. În alte șapte cazuri este vizată candidata Partidului Politic Șor, Violeta Ivanov, iar într-un caz – candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Constatările se regăsesc în cel de-al treilea raport de monitorizare al Misiunii de observare Promo-LEX, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, șeful Misiunii, Pavel Postica, a declarat că este vorba despre situații în care este imposibil de delimitat atribuțiile de serviciu de activitățile de campanie. În cazul lui Igor Dodon, două situații se referă la întrevederile și discuțiile cu președintele Federației Ruse și președintele Turciei. Zece situații țin de oferirea distincțiilor de stat de către președinte țării.
„În anul 2020, potrivit analizei efectuate de observatorii Promo-LEX, de către președintele Dodon au fost emise decrete cu privire la 43% din toate distincțiile acordate în ultimii patru ani de mandat. Pe lângă asta, am observat că foarte multe decrete de acordare a distincțiilor au fost semnate în primăvara-vara anului 2020, dar înmânarea solemnă a acestora a fost organizată în perioada imediat apropiată de perioada electorală. Acest fapt contravine cumva practicii obișnuite, când înmânarea solemnă a distincțiilor de stat se efectua cu ocazia unor sărbători naționale sau profesionale”, a notat Pavel Postica.
În alte cazuri de utilizare a resurselor administrative, este vorba despre asumarea meritelor pentru lucrări sau servicii efectuate din bani publici. La fel, este vorba despre utilizarea funcției publice în activități de promovare cu tentă electorală, precum și despre implicarea angajaților administrațiilor publice locale în activități cu tentă electorală.
Observatorii Promo-LEX au raportat cel puțin trei cazuri de utilizare cu impact electoral a imaginii persoanelor oficiale străine și a imaginilor ce reprezintă instituții de stat. Dintre acestea, în două cazuri este vizat Igor Dodon, iar în unul – Maia Sandu.