Oamenii maib sunt una dintre cele mai valoroase resurse pe care le avem. Acești oameni talentați și harnici aduc o contribuție inestimabilă marii comunități maib, prin munca lor dedicată și perseverența lor neobosită.
Ei creează, inspiră și simplifică, aduc plus-valoare echipelor din care fac parte și sunt ambasadori ai brandului maib.
Recent, 45 de colegi din diferite raioane și localități ale țării care s-au remarcat în lunile octombrie, noiembrie și decembrie au fost premiați în cadrul evenimentului ”Cel mai bun angajat al trimestrului IV 2022” pentru performanțele obținute, primind trofeul de excelență alături de un certificat valoric.
“La drept vorbind îmi doream să obțin aprecierea de cel mai bun angajat al trimestrului încă de când a fost lansat concursul. Mă bucur că într-un final am reușit să-l obțin și nu de unul singur, ci datorită echipei. De aceea vreau să spun un mare MULȚUMESC celei mai creative și ambițioase echipe, precum și liderilor acestei echipei pentru încredere, pentru generozitatea cu care investesc în profesionalismul nostru și pentru încurajare”, a menționat Andrei Ostrovschii, premiant în cadrul Galei.
Ne mândrim cu angajații noștri și îi încurajăm sa fie în continuare ambasadorii excelenței, să aducă plus-valoare echipelor și să promoveze cu dedicație comunitatea maib.
“Sunt fericită și transmit un sincer mulțumesc pentru aprecierea rezultatelor obținute prin dedicație și perseverență. Cu adevărat am depus mult efort și inspirație în tot ceea ce fac. Această recunoaștere mă motivează spre atingerea scopurilor setate. Împreună cu echipa împărtășim și prețuim valorile maib și lucrăm să ne realizăm toate planurile!”, a declarat Daria Ermicev, premiantă în cadrul Galei.
Maib - împreună creăm, inspirăm, simplificăm!
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.