CEFTA îi acordă R. Moldova o perspectivă europeană, susţine Primul ministru al României
Este important pentru România că R. Moldova a fost acceptată ca parte în Acordul de Liber Schimb al Europei Centrale (CEFTA) şi în procesul de cooperare europeană. Astfel, i-a fost acordată şi R. Moldova o perspectivă europeană, - a declarat Primul ministru al României Călin Popescu Tăriceanu la Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, care a avut loc la 15-16 iunie
Tăriceanu a exprimat speranţa că eforturile României de a include R. Moldova în CEFTA se fac în consens cu dorinţa Chişinăului
Potrivit Guvernului de la Bucureşti, Consiliul European a salutat în mod special iniţiativa României de transformare a CEFTA într-o structură economică pentru dezvoltarea ţărilor din Balcanii de Vest şi a făcut referire la procesul de cooperare europeană, unde România a făcut eforturi ca R. Moldova să fie inclusă.
Acordul de Liber Schimb al Europei Centrale (CEFTA) a fost semnat de Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria şi Croaţia. Ţările semnatare şi-au propus scopul să se integreze în acest mod în instituţiile vest-europene şi să adere la sistemele occidentale în domeniile politic, economic, juridic şi de securitate. Obiectivul principal este consolidarea democraţiei şi economiei de piaţă.