CEDO va examina în regim de urgenţă problema ţăranilor din raionul Dubăsari

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a decis examinarea în regim de urgenţă a două din petiţiile depuse de către proprietarii de terenuri agricole din raionul Dubăsari, cărora de mai mult timp li se violează dreptul de a cultiva pământul şi a recolta roada de pe terenurile aflate sub controlul autorităţilor de la Tiraspol. Potrivit Organizaţiei Promo-Lex, Curtea de la Strasbourg a decis aplicarea art.40 şi 41 ale Regulamentului CEDO. Potrivit art.41, Curtea poate decide tratarea unei anumite petiţii cu prioritate. Totodată, conform prevederilor art.40, în caz de urgenţă, Curtea comunică în regim de urgenţă Statului pârât pretenţiile petiţionarilor. Cererile respective au fost comunicate guvernelor Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova, care în cel mai scurt timp posibil vor trebui să prezinte observaţiile lor asupra aspectelor ce ţin de violarea dreptului la proprietate al petiţionarilor. În contextul problemei ţăranilor din raionul Dubăsari, Ion Manole, preşedintele Organizaţiei, a opinat că Federaţia Rusă a întins o capcană prin impunerea de către autorităţile de la Tiraspol a necesităţii semnării contractelor de aşa numită „dare în folosinţă temporară” de către autorităţile separatiste a terenurilor, care de fapt sunt proprietate privată a ţăranilor din raionul Dubăsari. În toamna anului 2004, câţiva agenţi economici din raionul Dubăsari au expediat la CEDO plângeri individuale, invocând violarea art.13 din Convenţie Europeană pentru Drepturile Omului şi art.1 al Protocolului Adiţional. În perioada 2005 – 2006 CEDO a înregistrat alte circa 2000 de petiţii ale deţinătorilor de terenuri agricole din raionul Dubăsari. La finele săptămânii trecute, Grigore Policinschii, preşedintele raionului Dubăsari, a anunţat că în urma mai multor negocieri, administraţia raionului a ajuns la un acord cu autorităţile transnistrene ca ţăranii să încheie contracte cu autorităţile respective, în baza cărora le vor fi eliberate certificate de liberă circulaţie şi cultivare a terenurilor agricole amplasate după traseul Râbniţa-Dubăsari-Tiraspol, controlat de regimul de la Tiraspol.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.