Grupurile de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susţinerea candidatului la funcţia de preşedinte vor putea depune documentele necesare pentru înregistrare la Comisia Electorală Centrală începând cu 31 august, transmite IPN cu referire la o deciziei a autorităţii electorale.
Actele vor putea fi depuse în perioada 31 august-9 septembrie, pe adresa: municipiul Chişinău, str. V. Alecsandri, nr.119, biroul 202.
Primirea documentelor depuse de solicitanţi în vederea înregistrării în calitate de candidaţi la funcţia de preşedinte se va efectua după încheierea activităţii grupului de iniţiativă de colectare a semnăturilor şi până la data de 29 septembrie.
CEC a aprobat şi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova din data de 30 octombrie.
Programul calendaristic stabileşte termenul limită de constituire a circumscripţiilor electorale, a secţiilor de votare, precum şi a organelor electorale ierarhic inferioare, particularităţile înregistrării grupurilor de iniţiativă pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de preşedinte şi înregistrării candidaţilor la funcţia de preşedinte.