Cea de-a 15-a aniversare a independenţei R. Moldova va fi sărbătorită cu multă amploare
Programul de acţiuni dedicate sărbătorii naţionale Ziua Republicii, fosta Ziua Independenţei, va începe, în dimineaţa zilei de 27 august, cu un dangăt de clopote în Catedrala Mitropolitană «Naşterea Domnului» şi în toate bisericile R. Moldova.
Potrivit programului, Guvernul organizează, la ora 9.00, depuneri de flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare, după care conducerea ţării va inaugura strada renovată Pan Halippa şi teritoriul adiacent celor trei cimitire. Vor fi depuse flori la monumentul eroilor căzuţi pentru independenţa şi integritatea RM.
Inaugurarea sărbătorii consacrată aniversării a 15-a de la proclamarea independenţei şi suveranităţii R. Moldova va avea loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, conform programului, la ora 10.00. La aceeaşi oră, pe str. Independenţei din sectorul Botanica vor începe manifestările cultural-artistice „Un cântec pentru Ţară”.
Între orele 11.00 şi 19.00, în Grădina publică „Ştefan cel Mare” se va desfăşura un program muzical cu participarea orchestrelor din republică “Cântă fanfarele”.
Colectivele „Ştefan Vodă”, „Vântuleţ”, „Vatra horelor” şi alte formaţii artistice din R. Moldova vor prezenta, cu începere de la ora 11.30, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, un caleidoscop folcloric “Mă mândresc că-s moldovean”.
La ora 15.30, pe aceeaşi scenă se va desfăşura spectacolul de divertisment „Curcubeul Prieteniei”, cu participarea colectivelor artistice a naţionalităţilor conlocuitoare, urmat de programul artistic “Caravela culturii”, programul de estradă „Inima mea e Moldova”, spectacolul muzical-coregrafic „Unde joacă moldovenii”, susţinut de Ansamblul naţional academic de dansuri populare “Joc”, compoziţia muzical-coregrafică cu participarea colectivelor din republică “Vivat Moldova” şi mesajul de felicitare al preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin.
După focul de artificii de la ora 21.00, pe scena din inima capitalei va evolua formaţia “Zdob şi Zdup”.
Ediţia curentă a sărbătorii este aproape în totalitate organizată de Guvern şi Ministerul Culturii şi Turismului.