Ce se întâmplă cu deputații care nu respectă regimul de autoizolare

Dispoziția cu privire la stabilirea regimului de autoizolare la domiciliu a deputaților  Parlamentului de legislatura a X-a, emisă pe 22 mai, are mai mult caracter de organizare a activității Parlamentului. Într-un comentariu pentru IPN, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, a declarat că dispozițiile speakerului sunt obligatorii pentru deputați, altceva este dacă ei le respectă sau nu. Cert este că, atât timp cât dispoziția este în vigoare, întâlniri fizice ale deputaților în comisii sau în plen nu vor avea loc.

Deputații cărora li s-a confirmat prezența virusului trebuie să respecte regulile de autoizolare, în caz contrar ei sunt pasibili de răspundere, inclusiv penală, pentru răspândirea bolii contagioase, chiar dacă sunt deputați și au imunitate parlamentară.

„Se vine, se depune sesizarea, se ridică imunitatea și se merge mai departe. Dar asta se va întâmpla nu pentru că este dispoziția speakerului în acest sens. Asta se va întâmpla deoarece, dacă persoana este testată pozitiv și știe despre asta, și nu se autoizolează, aici e problema, este susceptibil de răspundere penală”, a precizat Vladislav Gribincea.

Potrivit dispoziției din 22 mai, deputații în Parlament sunt obligați să asigure respectarea regimului de autoizolare sub proprie răspundere și să prezinte rezultatele testelor efectuate. Decizia vine după ce deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, a făcut COVID-19.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.