 |
|
| Dionis Cenuşa | |
La finele lunii octombrie 2016, cetățenii moldoveni vor alege din nou președintele țării, după aproape 20 de ani de la ultimele alegeri prezidențiale directe, desfășurate până la modificările constituționale din 2000. De rezultatul acestor alegeri depinde sustenabilitatea vectorului european în Moldova. Acesta va fi supus unui test de durabilitate pentru prima dată după 11 ani de la semnarea Planului de Acțiuni Moldova-Uniunea Europeană (februarie 2005), pe timpul guvernării PCRM și respectiv după 2 ani de la semnarea Acordului de Asociere (iunie 2014).
Dacă votul popular va sprijini un candidat prorus, atunci posibilitatea reînnoirii vectorului rusesc ca opțiune geopolitică crește substanțial. Aceasta va favoriza revenirea forțele proruse pe scena politică principală și consolidarea opoziției față de procesul de integrare europeană, fapt ce se poate solda cu stagnarea Acordului de Asociere sau chiar anularea acestuia.
Totodată, alegerile prezidențiale din octombrie constituie o oportunitate enormă pentru promovarea unor noi lideri politici de orientare proeuropeană. Ca urmare, emergența unui președinte de țară conectat la spațiul de valori și viziuni europene poate să contribuie la revigorarea sprijinului public pentru integrarea în UE. Eșecul candidatului proeuropean va duce la multiplicarea dilemei geopolitice în societate. Acest lucru va reprezenta o consecință directă a tensiunilor între președintele prorus și restul instituțiilor în stat care sunt antrenate în realizarea agendei europene. În această situație, adepții vectorului pro-european vor fi dublu dezavantajați, deoarece urmează să înfrunte nu doar o guvernare pretins proeuropeană, vinovată de zdruncinarea încrederii publice în UE, dar și un președinte prorus.
Președinte prorus sau proeuropean?
Sondajele îi creditează cu șanse înalte atât pe liderii politici proruși (liderul PSRM Igor Dodon), cât și pe cei cu viziuni proeuropene (Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate și Andrei Năstase, Platforma „Demnitate și Adevăr”). Ceilalți candidați nu vor avea, cel mai degrabă, suficient timp pentru a câștiga simpatiile unor largi segmente de cetățeni. Prin urmare, lupta pentru fotoliul de președinte se va da anume între cei trei lideri politici susținuți cel mai mult în sondaje.
Socialistul Igor Dodon este deocamdată cel mai puternic candidat pe stânga eșichierului politic. Deși acesta nu ar fi capabil să câștige din primul tur, el dispune de resursele necesare pentru a ajunge în al doilea tur. Acesta va colecta voturile cetățenilor care cer restabilirea relațiilor cu Rusia, inclusiv din contul renunțării la agenda europeană.
Participarea concomitentă a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase la alegerile prezidențiale va diviza electoratul ce înclină spre UE. În mod logic, aceștia ar trebui să stabilească un armistițiu electoral și să se concentreze pe combaterea candidaturii lui Dodon. De asemenea, aceștia trebuie să se abțină de la critici reciproce ce ar crea dezavantaje pentru oricare dintre cei doi propulsat în turul doi. Inevitabil, agenda electorală a lui Sandu și Năstase se va baza pe condamnarea actualei guvernări și pe promisiunea de a folosi instituția președinției pentru a se opune acțiunilor întreprinse de actuala guvernare. Victoria unuia dintre cei doi va fi prezentată publicului drept „începutul eliberării statului din captivitatea grupului oligarhic, controlat de Vladimir Plahotniuc”.
Cu toate acestea, anumite riscuri pot fi generate chiar și în situația alegerii unui președinte proeuropean, în dependență dacă acesta va fi ghidat doar de vendetă (mai degrabă, Andrei Năstase) sau va alege o poziție combativă, dar totodată rațională (mai degrabă, Maia Sandu). Noua elită care se prezintă drept proeuropeană trebuie să se dedice intereselor publice, prin realizarea reformelor inspirate din agenda de asociere la UE, care în cele din urmă va contracara manifestările “statului capturat”. În niciun caz, ocuparea fotoliului de președinte nu trebuie să fie transformată într-o nouă încercare de a subordona instituțiile statului pentru a combate rivalii politici.
Riscurile emanate de un președinte prorus
Este evident că un președinte prorus, precum ar putea fi socialistul Igor Dodon, va fi o lovitură puternică pentru forțele apropiate de UE, fie că reprezintă actuala guvernare compromisă sau noile forțe afiliate ideii europene.
Conform noilor prevederi ale legislației electorale, viitorul președinte de țară va trebui să renunțe la poziția sa în cadrul partidului, dar aceasta nu-l va împiedica pe Igor Dodon să promoveze ideile PSRM. Legislația nu aplică interdicții și respectiv sancțiuni în acest sens. Totodată, experiența anterioară arată că președintele țării provenit dintr-un partid parlamentar rămâne conectat sau chiar participă la luarea deciziilor în cadrul formațiunii sale (exemplul lui Vladimir Voronin și PCRM în perioada 2001-2009). Prin urmare, inițiativele socialiștilor privind apropierea Moldovei de Rusia vor fi vociferate de Dodon, dar deja din calitatea sa de șef de stat.
Președintele prorus va constitui o contrapondere pentru guvernarea angajată în realizarea agendei europene. Primul va încerca să lege corupția care derivă de la guvernare de UE, chiar dacă cea din urmă oferă asistență pentru reforme inspirate din Acordul de Asociere și nu pentru a întreține o guvernare sau alta.
Alegerea unui președinte prorus va reprezenta un atuu geopolitic la nivel regional pentru Rusia. Posibilitățile președintelui în materie de politică externă, garantate de Constituție (Art. 86 - participarea la negocieri, semnarea tratatelor internaționale), sunt suficiente pentru a destabiliza dialogul politic între Bruxelles și Chișinău. În acest caz, riscul unei politici externe duale la Chișinău (președinte prorus versus celelalte instituții angajate în îndeplinirea agendei europene) va spori în mod iminent.
Mai mult ca atât, Igor Dodon a opinat deja că populația ar putea decide într-un referendum asupra Acordului de Asociere. Așadar, socialistul are posibilitatea nu numai să împiedice realizarea Acordului (de exemplu, prin aplicarea pe larg a instrumentului de abrogare a legilor), dar și să ceară expunerea cetățenilor pe marginea Acordului într-un plebiscit. La fel, acesta poate propune un plebiscit privind aderarea țării la Uniunea Vamală, ideea promovată cu insistență anterior. O asemenea atribuție este conferită președintelui țării de către legea supremă (Art. 88, p. f). Având în vedere prezența puternică a vectorului ruso-euroasiatic în sondaje și a crizei de imagine suferită de vectorul european, asociat cu acțiunile guvernării oligarhizate, un eventual referendum pe marginea Acordului ar putea avea rezultate dezastruoase pentru agenda europeană.
În loc de concluzie...
Este prematur să concluzionăm că anume candidatul prorus va câștiga alegerile prezidențiale din octombrie curent. Dar riscurile care derivă dintr-un asemenea scenariu trebuie analizate serios de către noile forțe politice proeuropene, actuala guvernare, dar și partenerii europeni.
Unicii actori care pot exclude materializarea scenariului unui președinte prorus sunt reprezentanții noului val de partide proeuropene, ai căror lideri se bucură de credibilitate în societate (Maia Sandu, Andrei Năstase). Din acest considerent, aceștia sunt obligați să pactizeze pentru a nu lovi unii în alții în primul tur și pentru a face front comun în al doilea tur al alegerilor, mobilizând la maxim electoratul proeuropean. Aceasta reprezintă unica soluție viabilă ce ar permite păstrarea sau chiar salvarea vectorului european.
În fine, contracararea manifestărilor “statului capturat” este cu adevărat posibilă doar dacă președinția revine noilor forțe politice care simpatizează UE. Alt scenariu este favorabil doar Rusiei, puternic interesată în stoparea integrării europene în Moldova și în regiune, și nicidecum nu în reforme și combaterea guvernărilor oligarhice.
Dionis Cenuşa
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
