Ce a adus bun anul 2017 în domeniul transplantului de organe și țesuturi. Campanie IPN

Cu bune, cu rele, anul 2017 ajunge la final și este momentul potrivit să facem totalurile. Cu această ocazie, IPN a adunat prin lume gânduri bune, de această dată doar bune, de la cei care iau decizii și de la cei pentru care se iau decizii. Ce a adus bun anul 2017? La această întrebare i-am provocat să răspundă pe cei care au acceptat să ne fie alături în dorința noastră de a găsi ceea ce este bun în lucrurile care ne înconjoară și în evenimentele care ne marchează. Chiar dacă de mai multe ori nu toate merg așa cum ne-am dori, câștigă omul și câștigă societatea care are capacitatea să vadă și în probleme, și în lucruri mai rele, o oportunitate în plus de implicare pentru a schimba lucrurile în bine. Pentru fiecare dintre subiectele abordate venim cu mai multe clasamente care reflectă poziția celor care le-au întocmit. Mai jos vedeți ce a adus bun 2017 în domeniul transplantului de organe și țesuturi.
---


Clasamentul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”:

1. Menținerea numărului de transplanturi, atât de la donatorii vii, cât și de la cei cadaverici, la nivelul anilor precedenți

„În pofida tuturor dificultăților, începând cu cele logistice și terminând cu cele    financiare, am reușit să nu reducem din numărul transplanturilor efectuate”.

2. Aprovizionarea cu kituri pentru testarea compatibilității după HLA

„Aprovizionarea laboratorului imunologic cu materiale necesare pentru testarea histocompatibilității după HLA a permis aprecierea mai exactă a compatibilității dintre donator și primitor, astfel reducând-se riscul respingerilor și al complicațiilor posibile”.

3. Elaborarea procedurilor standard de operare în domeniul transplantului

„Crearea acestor documente a permis punctarea tuturor etapelor și a participanților unui transplant, aceasta contribuind la accelerarea fiecărui pas al transplantului”.

4. Angajarea personalului nou în secția Transplant Renal

„Majorarea numărului de persoane implicate în supravegherea primitorilor potențiali și a persoanelor transplantate a permis o abordare mai atentă și holistică a acestora”.

5. Crearea comisiilor lunare pentru supravegherea persoanelor aflate pe lista de așteptare pentru transplantul renal

„Astfel s-a reușit sistematizarea și reînnoirea datelor pe care le posedă echipa de transplant despre potențialii primitori, fapt care, în combinație cu conlucrarea cu centrele de dializă, a permis reducerea cazurilor când pacienții ratează transplantul din cauza problemelor nedepistate la timp. Până la moment au fost efectuate 18 transplanturi renale, 17 de la donator cadaveric în moarte cerebrală și unul de la un pacient viu. În anul 2017, în cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” au fost realizate 12 transplanturi hepatice, unul de la donator viu, iar restul donatorilor au fost în moarte cerebrală. Totodată, în acest an, pentru prima dată, în cadrul instituției, echipa medicală a Secției chirurgie hepatobiliopancreatică a realizat chirurgia hepatică pediatrică oncologică, fiind operați trei copii”.

Clasamentul comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și al Agenției de Transplant:

1. Aprobarea Programului național transplant pentru anii 2017-2021

„Programul prevede finanțarea durabilă a activităților de prelevare și transplant de organe, țesuturi și celule; lărgirea serviciului de coordonare în transplant cu crearea Centrului de excelență în coordonarea prelevărilor de organe și țesuturi umane. În cadrul Programului, fost făcut un studiu de fezabilitate pentru a lansa transplantul cardiac și cardio-pulmonar; a fost creat Centrul de formare profesională continuă în cadrul Agenției de Transplant, ceea ce va permite organizarea training-urilor și a altor activități în vederea formării profesionale continue și organizarea anuală a campaniei de promovare a transplantului”.

2. Semnarea Acordului de Cooperare tripartit între Agenția de Biomedicină (Paris, Franța), Agenția de Transplant din Republica Moldova și Ambasada Franței la Chișinău

„În cadrul acestui acord a continuat dezvoltarea programului de prelevare de la donator aflat în moarte cerebrală și a permis dezvoltarea activităților Băncii de țesuturi umane. A fost elaborat și dezvoltat programul și curriculumul pentru Centrul de formare profesională continuă din cadrul Agenţiei de Transplant. Au avut loc stagii şi perfecționări pentru specialiștii din domeniul transplantului din Republica Moldova, în Franţa, și misiuni în Republica Moldova ale experţilor francezi în domeniul transplantului de organe şi Băncii de țesuturi umane”.

3. Dezvoltarea activității de transplant de organe și țesuturi în Republica Moldova

„A fost dezvoltat transplantului hepatic şi mărit numărul de intervenții în comparație cu anul 2016. S-a mărit numărului de transplant de cornee în comparație cu anul 2016. A fost implementat mecanismul de rambursare pentru instituțiile medico-sanitare autorizate și pentru Banca de țesuturi pentru conservarea și transplantul de cornee. Au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern tarifele pentru prelevarea organelor și a țesuturilor umane. Consiliul Europei a decis ca Republica Moldova să fie țara gazdă în anul 2018 pentru desfășurarea celei de-a XXI-a Conferințe a Comitetului de transplant de organe (CD-P-TO) de pe lângă Consiliul Europei și a celei de-a 19 ediții a Zilei Europene a Donării de Organe, cu genericul: „Speranță pentru viață””.

Alte materiale din seria „Ce a adus bun anul 2017 în...”:

Ce a adus bun anul 2017 în procesul de reglementare transnistreană. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul educației. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul turismului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul mediului. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în cinematografie. Campanie IPN
Ce a adus bun anul 2017 în domeniul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Campanie IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.