CCA va premia cele mai bune materiale radio şi TV

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat Regulamentul de desfăşurare a Concursului naţional de TV şi Radio. Proiectul este de lungă durată. Iniţiativa a fost lansată încă în luna iunie, după care a trecut prin etapa dezbaterilor publice şi a fost discutată cu radiodifuzorii.

Solicitată de IPN, Mariana Onceanu-Hadârcă, membru CCA, a menţionat că scopul proiectului este să promoveze produsul autohton. La finele fiecărui an, CCA va organiza un concurs şi va premia cele mai bune materiale radio şi de televiziune.

Regulamentul prevede că la concurs pot fi prezentate materiale jurnalistice realizate de la 1 septembrie 2013 până în august 2014. Dosarele vor putea fi depuse în luna octombrie, juriul le va evalua în noiembrie, iar premierea celor mai bune materiale va avea loc în decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.