Avocatul Tudor Leșanu susține că examinarea cauzei de insolvabilitate a SRL „Repromed” este tergiversată, fiind încălcate termenele prevăzute de lege în acest sens. Potrivit apărătorului, atât timp cât are loc tergiversarea cauzei, nimic și nimeni nu împiedică deturnarea fondurilor de la SRL „Repromed” către SRL „AIDMED” sau alte companii.
Într-o conferință de presă la IPN, apărătorul a declarat că niciun organ, în special Serviciul Fiscal de Stat, nu poate efectua controale până în momentul în care instanța se va pronunța prin hotărâre asupra intentării sau respingerii cererii introductive.
„La fel, creditorii SRL „Repromed”, până nu se va examina cererea introductivă, nu își pot recupera creanțele pe cale judiciară. Și asociații SRL „Repromed”, care sunt în relații dificile sau ostile cu familia Hotineanu, nu își primesc dividendele pentru desfășurarea activității SRL „Repromed”. Însă, cel mai grav, în opinia mea, este că tergiversarea acestei cauze duce la faptul că pacienții, sperând să beneficieze de servicii calitative de la renumitul spital „Repromed”, de fapt află că în secret apare o altă companie – SRL „AIDMED””, susține Tudor Leșanu.
Avocatul a precizat că legea prevede un termen de examinare de maximum 60 de zile lucrătoare. „Totuși, în cazul acestei cauze, din momentul începerii examinării și până la următoarea ședință, care este stabilită, se împlinesc 238 de zile lucrătoare”. „Evident, ne punem întrebarea: care este scopul și de ce într-o cauză se aplică legea, iar în cauza SRL „Repromed” această lege nu se aplică?”, a remarcat avocatul.
Cristina Moșin, asociat SRL „Repromed”, spune că pacienții confirmă că, deși au beneficiat de serviciile Spitalului Repromed, banii le sunt încasați de o oarecare companie SRL „AIDMED”, de care nimeni nu a auzit. „Este imposibil și ilegal ca două instituții medicale private să activeze în același spațiu cu aceleași genuri de activitate. Or, există un șir de cerințe tehnice, medicale, în special legale, care nu permit și fac imposibil ca două instituții să împartă același spațiu”, afirmă Cristina Moșin.
„Prin prezenta conferință și explicarea schemelor ilegale utilizate atât pentru a sustrage sursele financiare ale SRL Repromed, cât și realizarea scopurilor ilegale ale SRL „AIDMED”, încercăm să sensibilizăm nu doar societatea, dar și organele competente pentru a nu admite și tolera în continuare abuzurile clanului Hotineanu, care cauzează nu doar prejudicii întreprinderii, dar pun în pericol viața și siguranța pacienților. SRL „AIDMED” este o pată neagră nu doar pentru domeniul medical privat, dar și pentru întregul sistem medical al Republicii Moldova”, a menționat Cristina Moșin.
Avocatul Radu Dumneanu , care reprezintă interesele profesorului Veaceslav Moșin, afirmă că este inadmisibil ca doi agenți economici care desfășoară aceeași activitate să gestioneze aceeași încăpere în care se păstrează substanțele psihotrope. „Potrivit reglementărilor, aceasta trebuie să fie o încăpere securizată, cu grosimea pereților, cu ferestrele securizate, cu registru, se duce evidența – fiecare cantitate de substanță cui când și în ce condiții se eliberează, scopul eliberării. aceeași persoană care este responsabilă de registrul respectiv, cum noi știm când operează SRL „Repromed” și se folosesc substanțe psihotrope și de ce aceste substanțe se vând de către SRL „AIDMED”? De ce banii se încasează de către SRL „AIDMED”, a mai spus apărătorul.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.