Creştinii catolici şi ortodocşii de rit nou îl cinstesc miercuri, 6 decembrie, pe Sf. Nicolae. Moşul a mers în noaptea curentă de la casă la casă şi a pus în ghetuţele şi cizmuliţele copiilor daruri şi dulciuri. Povestea darurilor împărţite în această noapte îşi are originile în timpuri străvechi, când Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. De atunci, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi, în special copiii, primesc daruri de la Moşul care nu se arată niciodată. Potrivit clericilor, Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în cetatea Patara din ţinutul Lichiei, din Asia. Sfântul Nicolae s-a dovedit a fi de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le făcea. După ce i-au murit părinţii, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor şi a întemeiat mănăstirea Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei, călătorind ca prelat la Ierusalim şi făcând minuni. În ultima parte a vieţii s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, unde a fost înmormântat la 6 decembrie 352. La scurt timp s-a dus vestea că din mormântul Sfântului Nicolae izvorăşte mir, iar creştinii din întreaga lume au făcut pelerinaj, vindecându-se de boli incurabile. După ce oraşul Mira a fost ocupat de turci, moaştele Sfântului au fost strămutate în oraşul Bari din sudul Italiei, unde se află până în prezent. Din veacul al XIX-lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti. Sfântul Nicolae este patronul Greciei, Rusiei, al multor oraşe din Apusul Europei, al multor familii, precum şi unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii.