Casă Socială a Constructorilor din Moldova ar putea fi creată până în vara viitoare. De această părere este Grigore Popa, directorului general al Federaţiei patronale a constructorilor, drumarilor şi producătorilor materialelor de construcţie „Condrumat”. Grigore Popa a declarat pentru Info-Prim Neo, că proiectul de lege pentru înfiinţarea CSC se află pentru avizare la ministerele de resort. Ulterior va fi necesară şi aprobarea acestuia de către Parlament. CSC din R. Moldova va fi diferită ca şi formă de organizare comparativ cu instituţia cu nume similar din România. „În România aderarea la CSC se face facultativ. Noi, însă, vrem ca acest parteneriat să fie obligatoriu pentru angajatorii din construcţii, pentru o perioadă de cel puţin 4-5 ani”, a menţionat Grigore Popa. Potrivit sursei citate, se insistă asupra obligativităţii cu scopul de a evita accidentele de muncă. De asemenea, există posibilitatea creării unui fond de pensii pentru persoanele care activează în domeniu. Conform proiectului de lege angajatul în domeniul construcţiilor va fi remunerat în caz de imposibilitate a activării cu circa 75 la sută din salariul mediu lunar. CSC prevede pregătirea pentru domeniul construcţiilor a specialiştilor, la solicitarea patronilor. Preşedintele Federaţiei „Condrumat”, Pavel Caba, speră ca instituţia să fie creată chiar înainte de aprobarea iniţiativei legislative în acest sens. Potrivit lui, legea nu interzice înfiinţarea CSC cu statut de ONG. După aprobarea proiectului de lege, statul va fi modificat, spune preşedintele federaţiei „Condrumat”. În eventualitatea în care se va ajunge la un consens privind crearea CSC, contribuţia financiară urmează să şi-o asume atât firmele în construcţii, angajaţii, cât şi beneficiarii obiectelor construite. Potrivit lui Pavel Caba, contribuţia patronilor ar urma să fie de un salariu tarifar de prima categorie pe semestru. „Dacă salariul tarifar este de 1000 lei şi patronul are 100 de angajaţi, în prima jumătate de an trebuie să defalce în contul CSC 100 mii lei”, a exemplificat Caba. Contribuţia investitorului urmează să fie de 0,05% din devizul de cheltuieli al obiectului construit. Aportul muncitorilor este de 1 la sută din salariul timp de o jumătate de an. Preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, preşedinte al CSC din România, a comunicat anterior în cadrul unei vizite de lucru la Chişinău, în luna aprilie, că scopul iniţial al proiectului era finanţarea muncitorilor din construcţii pe timp de iarnă. Cu alte cuvinte, aceştia nu intrau în şomaj fiind plătiţi dintr-o sursă paritară, alternativă fondului de şomaj. Pe durata celor zece ani de activitate a CSC au fost identificate şi alte oportunităţi. Actualmente partenerii pot beneficia în perioadele active de muncă, în baza fondurilor pe care le au la CSC, de scrisori de garanţie pentru participarea la licitaţii etc. Parteneri sociali din ramura construcţiei din R. Moldova au participat la 15 şi 16 iulie, la Bucureşti, la aniversarea a zecea de la înfiinţarea Casei Sociale a Constructorilor din România. În cadrul vizitei s-a convenit de a încheia un acord de colaborare a CSC din România cu partenerii de ramură din Moldova pentru înfiinţarea cât mai rapidă a CSC la Chişinău.
Casa Socială a Constructorilor din Moldova ar putea fi creată până în vara viitoare
-
pavel caba despre csc.mp3
- 0