„...și tot mai degrabă că Moscova nu le va permite liderilor transnistreni să atenueze prea mult criza din stânga Nistrului până în momentul când aceasta se va revărsa și peste Nistru. În acest sens, cârdășia dintre Moscova și Tiraspol va merge „până la sfârșit”, adică până vor fi anunțate rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare”
---

Rusia va livra gaze Slovaciei pe rute alternative, după ce Ucraina a oprit tranzitul prin teritoriul său. Este o noutate de ultimă oră pe care o promovează surse media rusești. Sunt aceleași surse care până acum au promovat masiv narativul oficialităților ruse, potrivit cărora, odată cu întreruperea tranzitului prin Ucraina, „Gazprom a fost lipsit de capacitatea tehnică și juridică de a furniza gaze în Transnistria, de la 1 ianuarie 2025”. Sunt aceleași surse care se fac și astăzi a nu observa că rutele de alternativă au putut și pot fi folosite în continuare cu același succes pentru a furniza gaze și regiunii transnistrene, în strictă conformitate cu obligațiunile contractuale în vigoare până în anul 2026 și cu normele internaționale care reglementează domeniul gazier.

Cazul Slovaciei este ilustrativ și pentru Transnistria

Aici am putea pune punct disputei cine și ce vină poartă pentru criza energetică și umanitară fără precedent pe care o suportă toată populația și toți agenții economici din regiunea controlată de regimul separatist de la Tiraspol. Dar nu îl vom pune, pentru că această ultimă manifestare de comportament duplicitar al Rusiei ne dezvăluie suficient de convingător mecanismele prin care Moscova își atinge scopurile, în general, dar și în Transnistria, în particular. Esența acestor mecanisme este scoasă în titlul de mai sus prin noțiunea „cârdășie”, iar, privite prin această prismă, tendințele crizei de la noi par a fi foarte îngrijorătoare.  

Cazul cârdășiei cu Slovacia este mai proaspăt, de aceea pare a fi și mai ilustrativ, inclusiv pentru a înțelege încotro pot merge lucrurile pentru Transnistria și Republica Moldova în ansamblu. Astfel, Rusia este dispusă să ofere acestei țări, membre a Uniunii Europene, gaze pe rute alternative, în schimbul pregătirii conducerii acesteia de a sabota poziția UE în raport cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, dar și în schimbul atacurilor directe împotriva Ucrainei. Acestea se manifestă prin amenințarea cu sistarea livrării energiei electrice din Slovacia către Ucraina, precum și cu diminuarea sprijinului oferit până acum celor circa 130 de mii de refugiați ucraineni, fugiți din calea războiului și stabiliți, de nevoie, în Slovacia.

Cine și ce obține din cârdășie?

Ce obține în schimb Slovacia? Obține prețuri mai mici pentru gazele rusești, comparativ cu cele de pe piață, eventual, poate menține niște bani „din aer” pentru tranzitul gazelor rusești, pe care i-a primit atâta timp cât acestea au trecut prin Ucraina, dar obține și mai multe posibilități financiare și logistice de a-și promova, pe plan intern și extern, politica populistă, izolaționistă și, în fond, antieuropeană, interes care coincide cu cel al Rusiei și care este sprijinit de Rusia.

De notat că, în această cârdășie, Rusia pare a fi oarecum în pierdere, cel puțin sub aspect financiar, inclusiv pierderi la tarife, pierderi pentru transportarea mai costisitoare a gazelor pe rute alternative, care este obligațiunea furnizorului. Rusia ar mai putea pierde și ceva în imagine, dacă aceasta ar interesa-o, odată ce este dispusă să ofere mai multe privilegii unei țări în care nu are „cetățeni” și „concetățeni ruși” sau îi are foarte puțini, în schimb are mulți cetățeni ai unei țări cu care este în război și pe care îi sprijină direct sau indirect. Astfel, la această etapă a cârdășiei, Rusia lasă impresia că „plătește mai mult” decât partenerul slovac. Dar nu trebuie să-și facă nimeni iluzii, va veni vremea când Rusia își va cere datoria pe deplin și încă pe de asupra, așa cum s-a întâmplat și cu alți parteneri de cârdășii similare și așa cum se întâmplă acum cu Transnistria.

O precizare importantă la capitolul cârdășiei Rusiei cu Slovacia. Cred că mai degrabă trebuie să vorbim despre „actuala conducere a Slovaciei” și nu despre țară în întregime, pentru că societatea slovacă protestează puternic în ultimele zile și chiar săptămâni împotriva conducerii țării și „împotriva atragerii țării în orbita intereselor rusești”. Dar acesta este un element obligatoriu al cârdășiilor puse la cale de Rusia: ele se realizează prin intermediul anumitor lideri cu metehne politice, pecuniare, morale, psihologice etc. În fața ispitelor rusești, în principal, sub forma ofertelor financiare „care nu pot fi respinse”, nu au rezistat chiar foști lideri de stat sau de guvern ai celor mai puternice state europene și nu doar europene. Iar unii actuali lideri contează ca, folosind suportul rusesc, prin politica lor populistă, izolaționistă și, în fond, antieuropeană, să-și asigure menținerea în funcție „pe viață”, după modelul lui Putin.

Rusia a oferit liderilor separatiști „moșia Transnistriei”, pe gratis

Ceea ce se întâmplă acum cu Transnistria este în mod evident rezultatul unei cârdășii inițiate încă la începutul anilor 90 ai secolului trecut, între autoritățile din toate vremurile ale Federației Ruse și liderii regimului separatist transnistrean din toate timpurile. Formula a fost și rămâne simplă. Rusia oferă regimului sprijin militar, economic, social, financiar, ideologic, propagandistic etc., toate, practic, pe gratis, iar gazele în valoare de circa 11 miliarde de dolari, neachitate vreodată, sunt doar un singur exemplu. Ca să fie clar: suportul a fost oferit în special regimurilor, chiar dacă au beneficiat parțial și oamenii simpli, pentru că, fără acest suport, administrațiile separatiste ar fi zburat din posturile lor de impostori în foarte puțin timp. Cam atât timp cât i-ar fi trebuit populației ca să se convingă de inconsistența economică, socială, financiară, ba chiar și militară, ideologică și propagandistică a acestora, fără ajutorul Rusiei. Or, cum poate fi interpretată prestația liderilor separatiști actuali, în mai puțin de jumătate de lună, fără ajutor rusesc direct, decât inconsistență totală?

Dar există și ceva ce Rusia a oferit, în toată această perioadă, masiv și gratis, doar liderilor politici și economici ai Transnistriei. Le-a oferit acest teritoriu în calitate de „moșie proprie” în care li s-a permis să facă orice, în propriul și masivul lor beneficiu, inclusiv, contrabandă totală, lipsă de responsabilitate pentru nivelul extrem de scăzut de viață al majorității societății, încălcarea legilor democrației și ale drepturilor omului, instaurarea unui regim de frică și teroare, în care nu-și are loc niciun fel de opoziție, exact ca în Rusia. Și iată acum, conform logicii cârdășiei rusești, a venit timpul ca liderii separatiști să-și achite polițele, cu orice preț, chiar dacă acest preț ar însemna distrugerea sorții întregii populații din regiune.   ....

Inconsistența regimului ca miză a cârdășiei

Înțelegerea acestui mecanism al cârdășiei dintre Moscova și Tiraspol este absolut necesară pentru a înțelege ce se întâmplă și ce se poate întâmpla în urma acestei crize sau catastrofe umanitare, care riscă să se extindă și peste restul teritoriului Republicii Moldova. Schematic, mecanismul arată așa: a) criza a fost provocată de conducerea Federației Ruse prin întreruperea livrărilor de gaze, cu încălcarea obligațiunilor contractuale și a normelor internaționale care reglementează domeniul gazier; b) vina este dată pe Ucraina, Occident și Guvernul Republicii Moldova, chiar dacă Ucraina nu a făcut altceva decât a întrerupt finanțarea războiului dus din partea Rusiei care îi omoară oamenii cu sutele de mii și în distruge până la temelie sute și mii de localități, iar Occidentul și Republica Moldova se oferă cu toată sinceritatea să acorde ajutor oamenilor din regiunea de est; c) grupul țintă pentru această dezinformare este populația regiunii, în special „cetățenii și concetățenii ruși” în număr de circa 200 de mii de oameni, pe care Rusia vrea să-i asigure că apărarea lor este „prioritate absolută” a politicii sale externe; d) responsabilă de gestionarea crizei din regiunea de est a fost lăsată administrația de la Tiraspol, așa inconsistentă cum este, parte a cârdășiei cu Rusia.

A fost lăsată special, pentru că s-a contat că ea nu va face față? S-a contat că în asemenea condiții criza energetico-umanitară se va răsfrânge în mod obligator asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova? Au știut liderii transnistreni din start despre aceste scopuri strategice și că, pentru atingerea lor, Rusia nu va relua livrările de gaze, respectiv, nu va salva Transnistria?

Judecând după comportamentul respectivilor lideri, răspunsurile sunt mai degrabă afirmative. De ce? Pentru că, în caz contrar, ei ar fi intrat în contact cu autoritățile Moldovei, cel puțin pentru consultări, cu mult înainte de declanșarea crizei propriu-zise, eventual în contextul vizitei fostului ministru moldovean al energiei la Gazprom, pentru a ruga prelungirea livrării gazelor anume pentru regiunea transnistreană, fără vreun interes pentru malul drept. Pentru că, în caz contrar, ar fi acceptat propunerile de ajutor venite de la autoritățile moldovenești sau măcar o parte dintre ele, sau măcar s-ar fi prefăcut că le discută. Nu ar fi apelat la minciuni crase gen „nu am primit oferte de ajutor”, când știau că există dovezi documentate în acest sens și că o mare parte din rezervele de gaze ale regiunii deja se păstrează în conducte din dreapta Nistrului, dar și în cele din România. Nu s-ar fi acoperit cu altă minciună privind „lipsa conturilor în dolari și euro” pentru achiziționarea gazelor de pe piață, în condițiile când cunosc că nu sunt acceptați nicăieri în lume în calitate de actori ai tranzacțiilor cu gaze și nici în oricare altă calitate.

Spre care sfârșit este orientată cârdășia?

Astfel, partea cea mai proastă a lucrurilor în procesul de depășire a crizei și de prevenire a extinderii ei în restul teritoriului Moldovei ține tocmai de faptul că unicul „partener” de (ne)dialog al Chișinăului sunt liderii de facto de la Tiraspol. De ce aceștia nu acceptă dialogul? Pentru că dialogul cu condiții formulate de Chișinău este moartea politică pentru ei, dar și pentru structura separatistă în ansamblu. Ei nu acceptă dialogul pentru că înțeleg acest pericol, dar și pentru că îl înțelege și Moscova, care le interzice categoric să intre în dialog. Este de la sine înțeles că Moscova s-a îngrijit din timp să se asigure ca aceștia să-și îndeplinească docil misiunea, în particular, prin metode de șantaj și amenințare. Respectiv, necomunicarea liderilor de la Tiraspol cu Chișinăul este principala piedică pentru soluționarea crizei actuale. Este adevărat că aceasta stare de lucruri indică și asupra slăbiciunii guvernării de la Chișinău care nu a vrut sau nu a fost capabilă să-și creeze și alți parteneri de dialog în regiune, neincluși în schema cârdășiei rusești.

Și acum mai detaliat despre motivul principal al necomunicării liderilor separatiști cu Chișinăul. Moscova a ales foarte bine momentul în care să sisteze livrarea gazelor către regiunea transnistreană: în plină iarnă, în ziua închiderii tranzitului prin Ucraina, dar și în preajma viitoarelor alegeri parlamentare în Republica Moldova. Toate acțiunile Rusiei de până acum, inclusiv în cazul referendumului și al alegerilor prezidențiale din anul trecut, ne conduc la gândul că Moscova nu va renunța la scopul său strategic de a înlocui guvernarea actuală pro-europeană cu una de orientare pro-rusă. Iar acest lucru se poate produce doar prin provocarea unor nemulțumiri mari în rândul electoratului moldovenesc, iar provocarea unei crize sau catastrofe umanitare în Transnistria care să se extindă cu timpul și peste malul drept al Nistrului este calea cea mai sigură, din punctul de vedere al Moscovei. Crede cineva că Rusia a renunțat la tentativele sale de a readuce Republica Moldova în sfera sa de influență? Crede cineva că Rusia este capabilă să renunțe la acest scop strategic al ei, iar pentru aceasta să revină la livrarea gazelor în timpul apropiat „pentru a salva Transnistria, cetățenii și concetățenii ruși”, sabotându-și propriul interes de a răsturna actuala guvernare prin alegerile de la mijlocul anului curent? Răspunsurile sunt mai degrabă negative și atunci liderii de la Tiraspol, parte a cârdășiei rusești, nu au cum întreține o comunicare cu Chișinăul mai degrabă decât după acele alegeri parlamentare. Și tot mai degrabă că Moscova nu le va permite acestora să atenueze prea mult criza din stânga Nistrului până ca aceasta să se reverse și peste Nistru. În acest sens, cârdășia dintre Moscova și Tiraspol se pare că va merge „până la sfârșit”, adică până vor fi anunțate rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare.
---

P.S. din DEX:
- „Cârdășie”- întovărășire cu scopuri condamnabile;
- „Complot” - înțelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acțiune împotriva unei persoane, a unui stat etc.