Caracterul partizan al unor surse media s-a accentuat și mai mult după primul tur, raport

După primul tur al alegerilor, calitatea jurnalismului promovat de unele portaluri s-a înrăutățit foarte mult, iar caracterul partizan al surselor media controlate politic s-a accentuat și mai mult. Constatările se conțin în al șaselea raport de monitorizare a presei online în perioada și campania electorală pentru alegerile prezidențiale, realizat de Asociația Presei Independente în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte. Monitorizarea a fost efectuată în perioada1-7 noiembrie, timp în care numărul materialelor publicate de cele 12 portaluri a crescut simțitor, ținându-se cont de faptul că una dintre zilele monitorizate e ziua scrutinului nemijlocit.

Într-o conferință de presă la IPN, Aneta Gonța, expertă API, a declarat că în continuare cel puțin trei portaluri, din 12 monitorizate, sunt foarte părtinitoare, cu un comportament editorial similar cu elemente accentuate de tendențiozitate. Acestea l-au favorizat și l-au promovat în mod clar pe candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor, Igor Dodon, însă au defavorizat-o clar și masiv pe candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.

„Și nu doar că au plasat în contexte mai multe negative, dar semnalăm o adevărată campanie de discreditare, atacare, denigrare prin informații false, insinuări de tot felul, titluri și formulări sexiste”, a notat experta. Potrivit ei, este vorba despre o încălcare gravă a normelor democratice, pe lângă cele deontologice ale meseriei de jurnalist. Este vorba despre portalurile Actualitati.md, Aif.md și Kp.md.

Portalurile Noi.md, Vedomosti.md și Sputnik.md l-au favorizat în continuare pe Igor Dodon prin tonalitatea reflectării și prezentarea în context pozitiv a candidatului. Sputnik.md a reflectat cel mai echilibrat, din punct de vedere cantitativ, candidații și candidatele la funcția de președinte/președintă. Maia Sandu a fost defavorizată de cele trei publicații.

Portalul Gagauzinfo.md a acordat atenție în special zilei alegerilor, numărul materialelor scăzând considerabil în celelalte zile ale perioadei monitorizate. Publicația a asigurat cel mai bun echilibru de gen al surselor citate în materialele electorale.

Unimedia.info a mediatizat procesul electoral și ziua primului tur al alegerilor, prezentând toți candidații și pe cele două candidate. Un spațiu mai mare i-a fost acordat lui Igor Dodon, care a apărut și de mai multe ori în context pozitiv, care l-a favorizat. Agora.md și Newsmaker.md au avut o politică editorială relativ echilibrată, materialele fiind, în general, nepărtinitoare, iar candidații și candidatele la funcția de președinte/președintă au fost prezentați/prezentate de cele mai multe ori în context neutru, dar și pozitiv sau negativ, însă fără o tendință clară de favorizare sau defavorizare.

Portalul Realitatea.md a mediatizat campania electorală și ziua alegerilor, prezentând toți candidații și pe cele două candidate la funcția de președinte/președintă. Candidatul Igor Dodon a apărut de cele mai multe ori în context nefavorizant.

Timpul.md a acordat cea mai mică atenție subiectelor electorale în perioada monitorizată, mediatizând în special ziua alegerilor. Igor Dodon a fost plasat mai des în contexte nefavorizante, iar Maia Sandu – mai des în contexte favorabile.

Secretara Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, Elena Prohnițchi, a declarat că organizațiile membre desfășoară un exercițiu amplu de observare și monitorizare a procesului electoral, precum și realizează mai multe campanii de educație civică și informare a alegătorilor. Un domeniu aparte, îl constituie mass-media care reflectă perioada electorală. Încă începând cu luna septembrie, API și Centrul pe Jurnalism Independent au evaluat în ce măsură mai multe instituții media au reflectat campanie electorală și candidații.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.