De la începutul anului curent, Unitatea militară 1001 din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri a înregistrat rezultate mult mai bune, fapt ce se datorează şi nivelului înalt al dotării cu echipament şi aprovizionării cu alimente a efectivului în termen. Declaraţia a fost făcută de comandantul unităţii, Trofim Balan la cea de-a 14-e aniversare de la înfiinţare. Potrivit lui, anul acesta, carabinierii unităţii au efectuat circa 17.300 de reţineri administrative şi aproximativ 677 de reţineri penale, contribuind astfel la descoperirea multor crime. Unitatea militară 1001 este antrenată în menţinerea ordinii publice în municipiul Chişinău, în paza obiectelor de importanţă majoră din republică, cât şi a misiunilor diplomatice cu sediul la Chişinău. Viceministrul Afacerilor Interne, Ion Cozma, a declarat, în cadrul aceleiaşi festivităţi, că unităţile militare din cadrul trupelor de carabinieri sunt un important suport pentru organele de poliţie şi comisariate în activitatea lor de menţinere a ordinii publice. În prezent, Unitatea militară 1001 este alcătuită din aproximativ 1000 de militari.