Captură de droguri de 2,2 milioane de lei. Un minor este printre suspecți

Captură de droguri în valoare de peste 2,2 milioane de lei a fost depistată în capitală. În acest dosar sunt suspectați patru tineri din Chișinău și Bălți, inclusiv un minor, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, cei patru suspecți, cu vârstele cuprinse între 17 și 35 de ani, activau prin intermediul aplicației Telegram, la câteva magazine online de comercializare a drogurilor.

Aceștia aveau roluri de depozitare a drogurilor în cantități deosebit de mari, cu ulterioara ambalare în cantități mai mici, plasându-le în diferite ascunzișuri (parcuri, fâșii forestiere), pentru a fi preluate de consumatorii finali, iar plățile erau efectuate la terminalele publice de plată.

Trei suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicate droguri sintetice de tip mefedronă, amfetamină și PVP, un pistol pneumatic, cântare electronice de înaltă precizie, accesorii pentru ambalarea și consumul de droguri, mijloace bănești care ar proveni din trafic de droguri, precum și telefoane mobile folosite la vânzarea substanțelor narcotice.

Conform legislației, suspecții riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.