Capitala va beneficia de 900 mii de lei pentru amenajarea locurilor de acumulare a deşeurilor

Fondul Ecologic Naţional (FEN) a aprobat finanţarea parţială a unui proiect al Primăriei municipiului Chişinău de amenajare a 36 de locuri, destinate acumulării deşeurilor menajere din municipiu. Pentru implementarea acestui proiect FEN va aloca 900 mii de lei, iar restul banilor, de cca 1 milion de lei – de către bugetul local. Şeful Direcţiei Evidenţă şi Control din cadrul FEN, Elena Creangă, a declarat pentru Info-Prim Neo că până la semnarea contractului cu FEN, Primăria urmează să prezinte o informaţie detaliată despre adresele locurilor de acumulare a deşeurilor, precum şi lista lucrărilor care urmează să fie efectuate pentru fiecare obiectiv în parte. În lipsa acestei informaţii, FEN nu va semna contractul cu Primăria, deoarece după finalizarea lucrărilor FEN intenţionează să efectueze controale pentru a aprecia, dacă cheltuielile au fost efectuate după destinaţie. Potrivit sursei citate, în conformitate cu devizul de cheltuieli al proiectului, se prevede procurarea a 100 de containere pentru acumularea deşeurilor, construcţia rampelor pentru containere, îngrădirea teritoriului, închirierea suplimentară a 40 de unităţi de transport pentru transportarea deşeurilor acumulate pe locurile preconizate pentru amenajare, anterior acestea fiind transformate în gunoişti neautorizate. De asemenea, proiectul prevede procurarea şi plantarea a 10 mii de arbori şi arbuşti pentru reamenajarea acestor terenuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.