Capacitatea azilului strada Haltei nu poate fi extinsă fără decizia CMC

Azilul pentru persoanele fără adăpost din strada Haltei nr. 2 din capitală s-a dovedit neîncăpător iarna trecută, iar primarul general Dorin Chirtoacă a cerut să fie mărită capacitatea acestuia. Contactat de IPN, directorul instituţiei, Ruslan Chelmenciuc, a menţionat că acest lucru încă nu s-a întâmplat din cauza faptului că lipseşte o decizie a Consiliului municipal Chişinău în acest sens. Fără decizia CMC, capacitatea adăpostului nu poate fi extinsă.

„Trebuie decizia consiliului, de schimbat destinaţia încăperilor şi gata, numai atât. Consiliul municipal, nu primarul, fiindcă primarul vrea, dar totul se hotărăşte de către Consiliul municipal”, a declarat Ruslan Chelmenciuc. Acesta a menţionat că pregăteşte un proiect social pentru un adăpost cu o capacitate de 500 de persoane şi 200 de locuri de rezervă. Proiectul ar putea fi implementat nu doar la nivel de municipiu, ci şi la nivel de ţară, fapt pentru care este necesară însă implicarea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Ruslan Chelmenciuc a declarat că, în acest moment, capacitatea azilului este de 70 de persoane, 35 de bărbaţi şi 35 de femei. Potrivit lui, în ultimele săptămâni a început să crească numărul celor care vin la adăpost din cauza scăderii temperaturilor. Astfel, săptămâna precedentă la adăpost au fost câte 50-70 de oameni noaptea şi 15-25 de oameni ziua, în special bătrâni şi persoane cu dizabilităţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.