Candidatura lui Urecheanu a fost susţinută de către Comisia juridică
Candidatura ex-liderului AMN la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi a primit miercuri, 20 aprilie, aviz pozitiv din partea comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului. O decizie finală urmează să fie luată de către deputaţi în şedinţa plenară de joi a legislativului, transmite Info-Prim Neo.
Deputaţii PCRM din comisie nu au susţinut proiectul de hotărâre, declarând că Serafim Urecheanu nu întruneşte cerinţele necesare pentru funcţia dată. Printre obiecţiile formulate de către parlamentarii comunişti este faptul că ex-liderul AMN, actualmente membru al PLDM, a obţinut anterior cetăţenia română şi nu se cunoaşte dacă o mai are pe cea a Republicii Moldova.
De asemenea, deputaţii PCRM au atenţionat că Serafim Urecheanu a împlinit vârsta de 61 de ani şi că degrabă va ieşi la pensie. Mai mult, acesta nu are experienţa a 10 ani de activitate în domeniul administraţiei financiare, aşa cum cere legislaţia în vigoare.
Potrivit parlamentarilor comunişti, Serafim Urecheanu a fost propus la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi pentru a se răfui cu agenţii economici incomozi guvernării.