Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa

 

 

Candidatura de aderare la UE pentru țările, tratate de Rusia ca fiind parte a zonei sale de influență, o nemulțumește pe cea din urmă. În pofida acestui fapt, actuala conjunctură geopolitică constituie o oportunitate istorică de a substitui dependențele de Rusia cu aprofundarea integrării cu UE, realizabilă prin intermediul statutului de candidat...

 

Dionis Cenușa, Columnist principal
 

La o distanță de peste trei luni de la depunerea aplicației pentru candidatura de aderare la Uniunea Europeană (UE), Ucraina și Moldova au primit statutul de țară candidat, iar Georgia - cel de candidat potențial. Decizia a fost publicată în concluziile Consiliului UE, reunit la Bruxelles, pe 23-24 iunie. În acest fel, țările asociate cu UE din Parteneriatul Estic au primit o perspectivă europeană clară. Înainte de aceasta, timp de circa 8 ani, UE era dispusă să recunoască doar aspirațiile lor europene, ca aspect explicit din Acordurile de Asociere, semnate cu aceste țări în 2014. Prin urmare, lista statelor cu perspectivă europeană a crescut până la 10 state, numărând Turcia și șase țări din Balcanii de Vest (Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina și Kosovo).

Apetitul UE pentru a include state din Parteneriatul Estic în anticamera procesului de lărgire a schimbat în mod esențial contextul geopolitic regional, în prezent perturbat de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Odată cu noua decizie a Consiliului UE, numărul țărilor în așteptare pentru viitoarea extindere europeană a devenit similar cu cel de extindere din anul 2004, când la UE au aderat 10 state. Mai mult ca atât, Ucraina și Moldova devin noile state ex-sovietice care, dacă adoptă reformele necesare, demonstrează stabilitate politică, asigură instituții democratice funcționale și beneficiază de un climat geopolitic favorabil, s-ar putea alătura, într-un viitor deocamdată incert, altor trei foste republici sovietice (Estonia, Letonia și Lituania), ale căror apartenență la UE durează deja de 18 ani.

Viitorul european al Ucrainei și Moldovei (iar în eventualitate și al Georgiei) va depinde nu doar de îndeplinirea condițiilor politice, economice și legislative față de UE (“criteriile de la Copenhaga”), în procesul de accedere, dar și de predispunerea statelor UE de a se extinde în continuare. Totodată, până ca negocierile privind aderarea să demareze, cele două state asociate urmează să demonstreze rezultate tangibile în cadrul reformelor deja în desfășurare (statul de drept, lupta cu corupția, administrația publică locală etc.). Deși UE este bine intenționată, evoluția dialogului bilateral cu cei doi noi candidați depinde de situația internă și nicidecum nu de voința politică de la Bruxelles. Ca elitele ucrainene și moldovene aflate la guvernare să se descurce pe calea reformelor, acestea vor necesita asistență financiară și sprijin politic, adițional la cel acordat în prezent. Acest lucru înseamnă că vor crește costurile UE în transformarea statelor candidate. Prin urmare, având în vedere numărul mare de solicitanți pentru resursele de pre-aderare ale UE, se va impune o exigență sporită din partea Bruxelles-ului privind calitatea reformelor implementate. Mai mult ca atât, evoluțiile interne din Ucraina (și într-o măsură mai mică din Moldova) depind într-o măsură considerabilă de situația de pe câmpul de război, unde, deocamdată, Rusia se impune, ocupând noi teritorii ucrainene (la începutul lui iunie constituind 20% din teritoriul ucrainean). În consecință, asigurarea unor reforme calitative în cele două țări candidate va fi într-o competiție firească cu reziliența acestora în fața șocurilor provocate de factorul rusesc.

Factorii ce au determinat candidatura Ucrainei și Moldovei

Decizia istorică a șefilor statelor UE privind oferirea statutului de candidat pentru Ucraina și Moldova, recomandată anterior de către Comisia Europeană, se datorează unui melanj de factori pozitivi, dar și nefaști, care au permis spargerea reticenței birocratico-politice tradiționale din interiorul UE, precum și cea de la nivelul statelor membre, împotriva extinderii.

Primo, atât Ucraina cât și Moldova (precum și Georgia) au implementat din 2014 acorduri de asociere (circa 8 ani), care le-au permis să ajungă din urmă statele din Balcanii de Vest la capitolul aproximarea legislației. Din acest punct de vedere, UE a dispus de evidență, colectată inclusiv cu ajutorul chestionarelor completate de autoritățile statelor asociate, care demonstra că integrarea europeană, în termeni practici, a atins un anumit progres. Acest lucru a scos în evidență că, aparent, pe partea sectorială, multe procese s-au derulat conform așteptărilor și standardelor UE, inclusiv în perioada regimurilor oligarhice (Ucraina, Moldova) sau pro-ruse (Moldova) din anii precedenți (IPN, Mai 2021).

Secundo, pe partea politică, partidele de la guvernare în Kiev și Chișinău au o vocație pro-europeană. Formațiunea înființată de președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, Slujitorul Poporului, a aderat la familia liberalilor europeni în luna iunie (ALDE), iar Partidul Acțiune și Solidaritate, al cărui lider informal este președintele Maia Sandu, este asociat cu Popularii Europeni (PEE) începând cu 2017. Prin intermediul acestor afilieri politice cu principalele grupuri politice la nivel european, Parlamentul European a susținut masiv candidatura la UE pentru cele două state asociate.

Tertio, forțele politice pro-UE dețin un monopol al puterii, cu control efectiv, pe orizontală, a principalelor instituții în stat, inclusiv a președinției. Acest lucru permite asumarea plenară a răspunderii pentru agenda reformelor, totodată, oferind instrumentariul necesar pentru a iniția reforme, indiferent de costurile politice și eficiența procesului. Chiar dacă într-un tempou mai degrabă decelerat, din cauza agresiunii rusești împotriva Ucrainei și a crizelor de ordin economic, energetic și de securitate din Moldova, reformele au continuat să fie în desfășurare.

Cuarto, guvernele din ambele țări au capitalizat pe marginea relației pozitive atât cu actorii non-guvernamentali din țară, cât și cu guvernele din statele UE. Subiectivismul din aceste relații au favorizat o deschidere masivă a instituțiilor europene. La aceasta se adaugă socializarea intensă dezvoltată în raport cu UE de către actorii de politică externă de la Kiev (Volodymyr Zelensky și Dmytro Kuleba) în contextul agresiunii rusești și respectiv cei de la Chișinău (Maia Sandu și Nicu Popescu) pe marginea crizei refugiaților.

Quinto, și cel din urmă factor, constituie dilemele geopolitice legate de securitatea regională, în combinație cu solidaritatea față de Ucraina. Printre altele, candidatura de aderare la UE este văzută drept stimulent nou ce ar putea ține mobilizată populația ucraineană în jurul guvernării de la Kiev, care refuză să cedeze în față agresorului rus. Chiar dacă candidatura oferă un calendar nebulos legat de aderare, aceasta oricum ancorează Ucraina într-o perspectivă clară a dezvoltării post-război. Același raționament de mobilizare socială în jurul guvernării a contat în cazul Moldovei, unde guvernarea riscă să se confrunte cu o criză de legitimitate (încă în formă ascunsă) din cauza degradării situației socio-economice (inflație de 30% etc.). Pe acest fundal nefast, pozițiile forțelor pro-ruse se consolidează, care, în contextul viitoarelor alegeri prezidențiale și parlamentare (2024-2025), pot avea efecte negative pentru pozițiile UE în Moldova, generând probleme și Ucrainei. Din aceste considerente, se pare că statutul de candidat pentru Moldova a fost condiționat într-o proporție considerabilă de calculele de securitate regională, precum și de dorința de a asigura o continuitate a guvernării forțelor pro-UE.

Considerentele descrise mai sus au avut un efect cumulat favorabil deciziei de acordare a statutului de țară candidat atât Ucrainei, cât și Moldovei, care, cel puțin deocamdată, par să fie văzute “la pachet”.

Principalele distincții între Ucraina și Moldova în raport cu candidatura de aderare la UE

Potrivit scenariilor anterioare, Ucraina și Moldova riscau să obțină statutul de candidat potențiale, care i-a fost acordat Georgiei (IPN, Iunie 2022). Totuși, factorii descriși mai sus au dus la materializarea scenariului pozitiv, a cărui derulare depinde, pe de o parte, de calitatea reformelor (pe interior) și, pe de altă parte, de dispoziția UE față de extindere și urmările, deocamdată încă necunoscute, ale războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei (pe exterior). Cu toate acestea, pe partea politică, situația internă din Ucraina și Moldova diferă semnificativ.

Chiar dacă în ambele cazuri, la guvernare sunt partide care sunt creditate cu încredere din partea UE, doar în Ucraina există o certitudine că viitoarele alegeri nu vor inversa procesele din țară. Sondajele recente arată că 69% din populația ucraineană este convinsă că țara lor va adera la UE în 5 ani, alte 14% văd acest obiectiv atins în 5-10 ani, iar 3% - în 10-20 de ani. Acest nivel de încredere se datorează lipsei de alternative geopolitice. Or, colaborarea cu Comunitatea Statelor Independente a încetat în 2018, iar dialogul cu Uniunea Economică Euroasiatică sau alte organizații dominate de Rusia va fi sub interdicție politică pe termen lung. De asemenea, nicio forță politică ucraineană nu a pus sub îndoială importanța statutului de candidat UE, parțial ca urmare a marginalizării politice (temporare) a opoziției pro-ruse, al cărui lider Viktor Medvedciuk se află sub arest și cercetat pentru trădare de țară. Aceste circumstanțe creează un context ireversibil pentru candidatura de aderare la UE a Ucrainei.

Actuala guvernare de la Chișinău este ancorată într-o agendă pro-reformă și are un discurs pro-european incontestabil. Cu toate acestea, poziția partidului de la guvernare este fragilă din perspectiva legitimității publice. Sondajele arată foarte clar că până la obținerea candidaturii de aderare la UE, atât PAS, cât și opoziția formată de Socialiști și Comuniști aveau practic același nivel de popularitate (în jur de 24% fiecare formațiune în parte). Este foarte probabil că apropierea de UE o să repare declinul în simpatiile publice, provocată de șocurile socio-economice. Totuși, efectul candidaturii UE poate avea un efect temporar. Prognozele negative pentru a doua jumătate a anului legate de inflație și menținerea prețurilor înalte la hidrocaburi, din cauza utilizării energiei în calitate de armă de presiune de către Rusiei, expun guvernarea unor riscuri majore de instabilitate politică. Spre deosebire de Ucraina, Moldova este atât membră a Comunității Statelor Independente, cât și deține statul de țară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Datorită acestor conexiuni cu organizațiile internaționale controlate de Rusia, actorii politici pro-ruși au posibilitatea să readucă în atenția populației subiectul politicii externe multivectoriale. Acest lucru permite alimentarea caracterului polarizat al societății în privința orientării externe a țării (IMAS, Februarie 2022: Aderarea la UE – 52%; Aderarea la Uniunea Euroasiatică – 48%). În vederea exploatării clivajelor geopolitice existente, opoziția formată de forțele pro-ruse, reprezentată de Socialiști, a condamnat acordarea statutului de țară candidat. În acest sens, a fost invocat faptul că cererea transmisă UE nu a fost sprijinită în cadrul unui referendum, deoarece țara urmează să transmită UE anumite aspecte din suveranitatea sa (Socialiștii, Iunie 2022). Orientarea externă a Moldovei spre UE este vulnerabilă, deoarece forțele pro-ruse manifestă rezistență, chiar dacă liderul lor informal Igor Dodon este în arest la domiciliu și investigat pentru trădare de țară, corupție și îmbogățire ilicită. Pe lângă realizarea reformelor în mod transparent și eficient, guvernarea moldoveană trebuie să reducă la maxim divergențele geopolitice.

În loc de concluzii...

În următoarele luni și ani vor conta rezultatele concrete, iar UE și multe state membre au semnalat că nu există duble standarde sau scurtături pentru noii candidați. De aceea, în paralel cu supraviețuirea agresiunii rusești (Ucraina) și a multiplelor crize (Ucraina, Moldova), aceste țări vor fi sub o presiune enormă de a livra reforme. De această dată, cele din urmă nu sunt condiționate de vreo asistență macro-economică, ci de promisiunea făcută propriilor cetățeni privind avansarea cât mai rapidă spre etapa de deschidere a negocierilor pentru aderare.

Odată cu obținerea candidaturii de aderare, Ucraina și Moldova au identificat traseul exact în direcția UE. Din cauza factorului rusesc, efortul țărilor asociate pare a fi mai complicat decât cel depus de Balcanii de Vest. Candidatura de aderare la UE pentru țările, tratate de Rusia ca fiind parte a zonei sale de influență, o nemulțumește pe cea din urmă. În pofida acestui fapt, actuala conjunctură geopolitică constituie o oportunitate istorică de a substitui dependențele de Rusia cu aprofundarea integrării cu UE, realizabilă prin intermediul statutului de candidat.


 
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.