Candidatul AMN la funcţia de primar al capitalei Leonid Bujor consideră că va urma al doilea tur de scrutin
Candidatul din partea Partidului „Alianţa Moldova Noastră” (AMN) la funcţia de primar general al capitalei, Leonid Bujor, a declarat, în dimineaţa zilei, la ieşire de la urnele de vot, că a votat pentru democraţie şi o viaţă mai bună pentru locuitorii capitalei. El a mulţumit tuturor contracandidaţilor săi care, pe parcursul actualei campanii, „au avut o atitudine corectă faţă de candidatura sa”.
Candidatul AMN s-a arătat convins că, în turul doi, va reuşi să se întâlnească şi cu acei alegători cu care, din păcate, nu a reuşit să se întâlnească în primul tur de scrutin. Bujor a spus că „situaţia este de aşa natură, încât niciunul dintre candidaţi nu are şanse să câştige din primul tur”.
El s-a arătat convins că electoratul din capitală este foarte conştient de faptul că a sosit timpul ca în primăria Chişinău să se pună capăt haosului care a dominat în ultimii doi ani. „Sper foarte mult că vom reuşi să demonstrăm nu numai cetăţenilor RM, dar şi întregii Europe că, într-adevăr, ne dorim în Uniunea Europeană. Şi doar cu un primar credibil, pentru care valorile naţionale şi cele europene nu sunt declaraţii false, ci o dorinţă sinceră, suntem capabili să realizăm acest obiectiv”, a mai spus Leonid Bujor.