Candidații Valerii Klimenco, Valeriu Munteanu, Vladimir Cebotari, Vitalie Marinuța, Andrei Năstase și Vladimir Țurcanu, la dezbateri IPN

În funcția de primar general de Chișinău trebuie aleasă o persoană dedicată, profesionistă și care să muncească pentru chișinăuieni, afirmă o parte dintre actualii candidați la fotoliul de primar. În opinia altor candidați, noul primar nu va putea schimba radical lucrurile spre bine în Chișinău și implementa proiecte mari în următorii patru ani, iar asta, în mare parte din cauza lipsei surselor financiare. În același timp, banii pot fi atrași conectând la respectivele proiecte partenerii externi, inclusiv România. Declarațiile au fost făcute la dezbaterile publice „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, organizate de Agenția de presă IPN.

Valerii Klimenco, candidatul Partidului Politic „Șor”, spune că vrea să facă orașul Chișinău comod pentru locuitorii lui, astfel să repete experiența municipiului Orhei. Potrivit lui, acum orașul Orhei, până nu demult un oraș provincial, sub conducerea Partidului „Șor” a devenit cel mai comod oraș din țară. Valerii Klimenco declară că propune proiectul orașului Orhei, pentru preluare orașelor din Moldova, inclusiv Chișinăului. „Le spunem oamenilor că, dacă vor să aibă și ei în oraș așa model, să voteze Partidul „Șor”. Candidatul consideră că proiectelor pe care le propun contracandidații săi pentru capitală, în special cele de infrastructură, nu le este sortit să se implementeze în următorii zece ani, pentru că orașul în ultimii zece ani trăiește într-un deficit bugetar. Valerii Klimenco susține că Partidul Politic „Șor” vrea, în primul rând, să dubleze bugetul orașului fără a majora impozitele pentru cetățeni, lucru care va permite implementarea ulterioară a proiectelor. „Pe baza majorării bugetului, vom putea să ne mișcăm înainte, în caz contrar sunt doar vorbe goale”, a declarat candidatul.

Valeriu Munteanu, candidatul Partidului Politic „Uniunea Salvați Basarabia”, consideră „cu tărie” că Republica Moldova nu merge în nicio direcție, și Chișinăul împreună cu ea, pe parcursul ultimilor 28 de ani. O altă situație este în țara vecină, România, care și-a rezolvat problemele, dar Republica Moldova, din lipsă de bani, nu. Potrivit lui Valeriu Munteanu, dacă în anul 1990 bugetele orașelor românești per capita erau comparabile cu cele din Republica Moldova, acum acestea sunt de 3-4 ori mai mari: „Un exemplu în acest sens este Iașiul care este un oraș chiar mai mic decât Chișinău”. Potrivit candidatului, în Chișinău infrastructura este cea mai veche, drumurile sunt deteriorate, clădirile și infrastructura de termoficare la fel. „De asemenea, o problemă este corupția, care ține și de educație și de stat. Unicul lucru care trebuie să-l facă primarul este să nu ia el mită și să nu dezvolte el corupția și cei pe care-i are în echipă”. Potrivit lui Valeriu Munteanu, problemele orașului nu vor putea fi rezolvate cu banii din Republica Moldova, indiferent cine va fi primar de Chișinău, iar soluția USB pentru toți românii din Basarabia este unirea cu România. Candidatul declară că anume el e cea mai bună candidatură pentru Primărie, deoarece are calificarea necesară, a mai fost primar și este gata să servească Chișinăul. În alegeri mizează pe toți alegătorii.

Vladimir Cebotari, candidatul Partidului Democrat din Moldova, declară că a decis să candideze pentru funcția de primar de Chișinău pentru că nu-i place situația în care se află locuitorii Chișinăului, nu-i place că „avem un oraș murdar”. „Orașul are o infrastructură sub nivelul oricărei critici, nu-mi place că în oraș pute și că în oraș lucrurile sunt administrate prost”. Potrivit lui, nici de educație și sănătate nimeni nu se ocupă. Nu există proiecte reale fezabile care să ducă la creștere economică, suburbiile sunt discriminate. Vladimir Cebotari susține că în raport cu majoritatea candidaților care pretind la fotoliul de primar este persoana care poate rezolva aceste probleme, deoarece are soluții reale și echipă, ceea ce le lipsește contracandidaților. De asemenea, este dedicat muncii, iar această dedicație va fi aplicată în interesul oamenilor. „Problemele care pare a fi prioritare și de nedepășit pot și vor fi rezolvate”, consideră candidatul. El apreciază campania electorală actuală drept una „amorfă”, nu foarte interesantă, când „cei care pretind că sunt cei mai importanți candidați ignoră dezbaterile electorale de frică să nu li se arate la erorile și gafele care le comit sau să nu li se arate actele de „eroism” ce le-au admis în unele instituții”. Vladimir Cebotari menționează că mizează pe oamenii care înțeleg că Chișinăul nu are nevoie de politicieni și partide politice, dar de oameni gospodari, oameni care știu să facă ordine, să servească cetățenii și au demonstrat asta prin rezultatul lor în instituțiile în care s-au aflat.

Vitalie Marinuța, candidatul Partidului Politic „Partidul Verde Ecologist” declară că a intrat în această cursă electorală pentru că îi pasă de viitorul orașului, al oamenilor din oraș și de viitorul copiilor, nepoților și strănepoților săi în acest oraș. Potrivit lui, capitala are multe probleme care trebuie rezolvate urgent. Este vorba despre starea dezastruoasă a mediului, inclusiv în ceea ce privește managementul deșeurilor, defrișarea spațiilor verzi, poluarea aerului. În acest sens își propune să construiască o nouă stație de epurare, dar și să curețe ecologic toate bazinele acvatice. Incompetența conducătorilor, starea drumurilor și stagnarea dezvoltării economice sunt alte probleme persistente în oraș. Potrivit lui Vitalie Marinuța, salturi „magice” nu vor fi făcute în următorii patru ani. Candidatul spune că la sigur în următoarea perioadă prin parteneriate publice-private va construi patru parcări la patru intrări în Chișinău. „Eu și nu alți contracandidați, pentru că pot, am experiența necesară și pentru că niciunul dintre candidați nu are experiență similară în managementul situațiilor extraordinare”. Vitalie Marinuța mizează pe oamenii cărora le pasă de ei și de viitorul generațiilor lor. El spune că va vedea după 20 octombrie cât de liberă va fi această campanie electorală. Acum observă că unii candidați sfidează bunul simț și comit încălcări bazându-se pe faptul că sunt la guvernare.

Vasile Grădinaru, reprezentantul lui Andrei Năstase, candidatul Blocului Electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, declară că Andrei Năstase și echipa sa vin cu o abordare nouă, cu proiecte noi și soluții la probleme concrete: „Ne vom ocupa de problemele oamenilor și nu de politică”. Potrivit lui Vasile Grădinaru, Andrei Năstase este unicul candidat credibil în exterior care poate atrage fonduri pentru a realiza proiecte concrete în oraș. El spune că unul dintre principalele obiective ale candidatului pe care-l reprezintă este schimbarea calității Consiliului Municipal Chișinău-ului și Primăriei, înregistrarea tuturor bunurilor care sunt proprietate municipală, lupta cu construcțiile ilegale în parcuri și alte locuri. Suplimentar la lupta cu corupția, care este prioritară, va pune accent pe iluminatul stradal, mobilitatea urbană, amenajarea parcărilor supraetajate, „lupta cu mizeria prin gestionarea deșeurilor”. Reprezentantul candidatului menționează că îi așteaptă la vot pe cei care au conștientizat problema orașului Chișinău, să voteze Andrei Năstase și echipa Blocului ACUM.

Vladimir Țurcanu, candidatul Partidului Politic „Partidul Popular Românesc”, consideră că pe el îl deosebește de alți candidați, preocuparea permanentă pentru domeniul public și societate. În perioada imediat următoare, dacă va deveni primar și colegii consilieri, va schimba în totalitate modul în care funcționează Primăria, „pentru că aceasta seamănă cu o instituție încremenită”. Vladimir Țurcanu  spune că acel primar care va reuși să reconfigureze Primăria și să pună pe o linie corectă direcțiile municipale acela va reuși să reconfigureze și Chișinăul: „Este nevoie de o persoană care din fruntea Primăriei să ordoneze lucrurile”. De asemenea, potrivit candidatului, Consiliul Municipal trebuie să înceteze să mai fie o structură de lobby. „Este inadmisibil ca un milion de locuitori să aibă 51 de oameni în CMC și aceia să se comporte de parcă CMC ar fi curtea lor”, spune Vladimir Țurcan. Candidatul declară că în prima zi de la accedere în Primărie ar relua discuțiile cu partenerii internaționali și români. În context spune că chișinăuienii trebuie să știe că în ultimii zece ani la ușa primăriei au bătut mai mulți finanțatori, unii cu granturi, pe care nu i-au băgat în seamă. „Pentru toate problemele cu care se confruntă orașele există soluții pe care le pot implementa companiile internaționale. Chișinăul trebuie scos din izolare și vom putea vedea și tehnologii în Chișinău”, mai spune Vladimir Țurcanu.

Agenția de presă IPN a desfășurat un mini-ciclu de dezbateri electorale cu participarea candidaților la funcția de primar al municipiului Chișinău. Pe 14 octombrie a avut loc prima rundă de dezbateri, la care a participat Lilia Ranogaeț, candidatul Partidului Național Liberal, Vitalie Voznoi, candidatul Partidului Politic „Stânga Europeană”, Serghei Toma, candidatul Partidului Politic „Partidul Oamenilor Muncii” și Octavian Țîcu, candidatul Partidului Politic „Partidul Unității Naționale”. La cea de-a două rundă de dezbateri din 15 octombrie au participat Ivan Diacov, candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Dumitru Țîra, candidatul Partidului Politic „Partidul Popular European din Moldova”, Alexandru Fetescu, candidatul Partidului Liberal Democrat și Victor Chironda, candidatul Mișcării Social-Politice „Forța Nouă”.

Dezbaterile „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, cu participarea candidaților la funcția de primar general al municipiului Chișinău, a treia rundă, sunt ediția a 120-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

  • Vladimir Turcanu despre solutiile pentru Chisinau in perioada imediat urmatoare
  •     0
  • Vasile Gradinaru despre problemele si solutiile lui Andrei Nastase pentru Chisinau
  •     0
  • Valerii Klimenco despre solutia pentru Chisinau
  •     0
  • Vladimir Cebotari despre alegatorii pe care mizeazza
  •     0
  • Vitalie Marinuta depsre decizia de a candida
  •     0
  • Valeriu Munteanu despre solutiile la problemele Chisinaului
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.