Lipsa ghilimelelor din titlul de mai sus nu este o scăpare. Campania electorală 2009 este spălată pe creier în cel mai direct şi real mod. Mai exact, societatea moldovenească a intrat în campania electorală pentru actualele alegeri parlamentare spălată din timp, frumos şi cu grijă pe creier. În special, în sens mediatic, televizat. Mai spălată ca în campania din 2005 şi mult mai spălată ca cea din 2001.
Teoria şi practica electorală din ultimele decenii şi chiar secole spun că fraudarea alegerilor se face nu doar şi nu atât în ziua scrutinului, ci mult mai înainte, inclusiv pe segmentul mass-media.
Experţii moldoveni anticipează că, spre deosebire de alţi ani, s-ar putea să nu existe prea multe probleme cu respectarea Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă, adoptat de Comisia Electorală Centrală, inclusiv din partea mass-media afiliate puterii şi anumitor partide politice. În acest sens, analistul Igor Boţan afirma la Clubul de presă de acum două săptămâni că forţele politice interesate au finalizat „cu succes” procesul de spălare mediatică de creieri pe parcursul mai multor ani, astfel încât puţin ce mai depinde de campania electorală propriu-zisă;
Asociaţia Presei Electronice a prezent, la finele săptămânii trecute, un raport amplu privind monitorizarea prezenţei actorilor politici/electorali la principalele posturi de televiziune în perioada preelectorală a alegerilor parlamentare 2009, prin care confirmă justeţea afirmaţiilor de mai sus.
Statisticile publicate pe site-ul www.apel.md arată că o mare parte din posturile de televiziune din R. Moldova trăiesc în lumi paralele, în multe privinţe, virtuale, şi impun aceeaşi viziune şi societăţii. În aceste lumi ale lor, există doar unii politicieni şi unele partide şi aceştia sunt în exclusivitate „frumoşi, pufoşi şi rumeni”. Şi nu există alţi politicieni şi alte partide, sau dacă aceştia apar la respectivele posturi de televiziune, sunt prezentaţi în culori mai negre decât negrul.
Este adevărat că există şi altele 2-3 posturi TV, care încearcă să respecte nişte reguli elementare de prezentare a actorilor politici în ştiri şi emisiuni, adică să-şi îndeplinească misiunea firească de informare din care societatea sau alegătorii să înţeleagă mai clar cine şi cât costă dintre persoanele şi formaţiunile politice, cui să-i încredinţeze votul de data aceasta. Ele demonstrează că aşa ceva este posibil şi este necesar şi în R. Moldova. Însă potenţialul de penetrare spre societate al acestor posturi, inclusiv tehnic, de acoperire a teritoriului, este neînsemnat, comparativ cu forţă mediatică a holdingului, care deserveşte interesele cercurilor guvernante şi afiliate acestora.
Procesul actual de „spălare pe creier” a început, aşa cum i se cuvine unui proces luat în serios, imediat după alegerile parlamentare din 2005. Acele alegeri au fost câştigate de actuala guvernare la limită şi nu le-ar fi câştigat deloc fără găselniţa de la 4 aprilie 2005. Pe parcurs de 4 ani, PCRM nu ar fi menţinut puterea fără parteneriatul strategic cu PPCD, iar aceasta înseamnă că şi actul de guvernare propriu-zis a fost la limită. În mandatul de pana la 2005, PCRM a avut o guvernare mult mai confortabilă. Conştiente de erodarea propriului segment de electorat, inevitabilă, de altfel, pentru orice partid de guvernământ, dar amplificată şi de alte motive, PCRM şi PPCD au scos din mâneca o altă găselniţă cu bătaie lungă şi cu ţintă pentru 2009. Au mers consecvent spre ea până acum. Găselniţa se numeşte controlul asupra audiovizualului, ca prin el să se asigure controlul asupra „creierului” societăţii. Vorba lui Lăpuşneanu: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.
La a doua etapă a acestei strategii a fost distrugerea mesajului public al posturilor municipale Antena C şi Euro TV, odată cu privatizarea acestora. Holdingul mediatic al capitalei era, la acea vreme, una din foarte puţinele bariere serioase în calea controlului total al spaţiului informaţional de către o singură forţă politică.
Dar până la etapa a doua a fost cea dintâi etapă. PCRM şi PPCD au însuşit lecţia de până la 2005, când nu s-a reuşit distrugerea holdingului Primăriei capitalei prin metode administrative. Şi s-a făcut în acest scop o lege – Actualul Cod al Audiovizualului, care interzice autorităţilor publice locale să finanţeze companii de radio şi TV publice. Se spune că prin acelaşi Cod, au fost partajate pe criterii politice cele 9 funcţii de membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). Societatea civilă a reacţionat în repetate rânduri la ceea ce califica a fi nereguli şi abuzuri din partea CCA în ceea ce priveşte retragerea licenţelor pentru frecvenţe radio şi TV, precum şi acordarea lor unor solicitanţi apăruţi peste noapte sau cunoscuţi şi noaptea pentru culoarea lor politică. Caravana însă merge înainte, încărcată cu frecvenţe şi canale, cu reţele de radio şi TV, chiar dacă latră câinii. Se pare că unii membri ai CCA au fost arestaţi şi apoi eliberaţi fără prea multă transparenţă anume pentru ca această caravană să meargă şi mai bine, şi mai nestingerită.
Astfel, s-a constituit forţa mediatică gata pentru spălare de creieri. Partea economico-financiară a acestei strategii este mult mai ascunsă sub vălul tainei, actualul Cod al audiovizualului şi CCA nefiind în stare sau nedorind să depună mari eforturi pentru a-l scoate.
Distrugerea postului Pro TV Chişinău, la finele anului trecut, pe care şi raportul APEL îl arată acum echidistant şi profesionist, avea menirea să simbolizeze finalizarea „cu succes” a acestui proces de adunare a societăţii moldoveneşti în ţarcul informaţional dominat de resursele mediatice proguvernamentale. Pericolul rămâne în vigoare în condiţiile când problema Pro TV nu a fost soluţionată, ci doar „sistată”.
Dacă actuala guvernare sau coaliţie guvernamentală va câştiga viitoarele alegeri, aceasta va însemna că ea a câştigat, mai întâi de toate, „războiul mediatic” pe care l-a declanşat mult timp înainte. În acest război a avut, permanent, poziţie activă, a utilizat, tot arsenalul de „procedee şi manevre de război”, permise şi nepermise.
Dar în orice condiţii, opoziţia este cea care a pierdut „războiul mediatic”. Formaţiunile politice de opoziţie abia la sfârşitul lui 2008, legat de cazul Pro TV, şi-au dat seama cu adevărat că au fost împinse spre rolurile de mari anonimi sau de „băieţi răi” în disputa politică cu guvernarea pe segment mediatic. Deşi, se pare că Pro TV a fost salvat nu atât prin efortul deschis de susţinere al opoziţiei, cât prin canalele mai discrete ale americanilor şi europenilor.
Opoziţia a fost lipsită de perspicacitate, dacă nu şi de alte virtuţi în cadrul acestui „război”. Coaliţia de guvernământ din capitală, alcătuită de Partidul Liberal, Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Social Democrat, împreună cu Primarul general, Dorin Chirtoacă, unul din liderii Partidului Liberal, a deţinut timp de 1 an toate pârghiile necesare pentru a reveni la problemele legate de privatizarea posturilor municipale de radio şi TV, dar nu a făcut nimic. Cel mai degrabă că roata istoriei nu mai putea fi întoarsă înapoi în aceste cazuri, însă poziţia formulată tranşant, ar fi tăiat din poftele viitoare de a trata mass-media ca unealtă de luptă politică. Nu s-a făcut nimic, poate, de aceea că nici opoziţia actuală, şi nici guvernarea actuală nu sunt gata să accepte alt rol pentru presă decât cel de instrument în propriile mâini.
Şi cel mai sigur, din acest război mediatic a avut de pierdut societatea, căreia nu i se respectă dreptul de a obţine informaţie corectă, obiectivă şi, respectiv, dreptul de a alege conştient, pe cel mai bun.
